Un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată, s-a ciocnit de o autospecială de serviciu a Poliției, care se deplasa la o chemare, cu semnalele sonore și luminoase în funcțiune. Cazul a avut loc în localitatea Mărinești din raionul Sîngerei, în seara zilei de 21 iunie.
Potrivit Poliției, tânărul era în stare de ebrietate și fără permis de conducere.
„Rezultatele testării alcoolscopice a tânărului au indicat o concentrație de 0,18 mg/l alcool în aerul expirat”, precizează oamenii legii.
La scurt timp după producerea accidentului, un grup de persoane, acționând din intenții huliganice, a deteriorat mașina poliției. Astfel, pe lângă documentarea accidentului rutier, pe caz a fost inițiat un proces pentru huliganism.
Polițiștii continuă acțiunile de stabilire a tuturor circumstanțelor.



