Teheranul a confirmat, de asemenea, acest lucru. Totuși, detaliile exacte ale acordului rămân încă necunoscute, scrie bbc.com. „În urma unor negocieri intense, suntem bucuroși să anunțăm încheierea unui acord de pace între Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran. Ambele părți au anunțat încetarea imediată și definitivă a acțiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban”, a scris pe rețeaua socială X premierul Pakistanului, Shahbaz Sharif. Potrivit acestuia, ceremonia oficială de semnare a acordului va avea loc vineri, 19 iunie, în Elveția. Pakistanul, mediator în negocierile dintre SUA și Iran, a mulțumit Washingtonului și Teheranului, precum și Qatarului, Arabiei Saudite și Turciei, care au participat la realizarea acordului. „Acum că acordul a fost încheiat, mediatorii vor organiza săptămâna aceasta o serie de întâlniri. Aceste discuții, premergătoare implementării acordului, vor pune bazele pentru negocieri tehnice și ceremonia oficială de semnare”, a adăugat Sharif. Donald Trump a scris pe rețeaua sa socială Truth Social că „acordul cu Iranul este finalizat”. „Felicitări tuturor! Prin prezenta, autorizez deschiderea fără taxe a Strâmtorii Ormuz și, în același timp, autorizez imediata ridicare a blocadei maritime din partea Forțelor Armate ale SUA. Navele din întreaga lume, porniți motoarele. Să curgă petrolul!” a adăugat el. Ulterior, într-o discuție cu jurnaliștii, Trump a precizat că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă după semnarea acordului cu Iranul.
SUA și Iranul au anunțat încheierea unui acord de pace
Teheranul a confirmat încheierea unui acord de pace între Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran. Ceremonia oficială de semnare va avea loc vineri, 19 iunie, în Elveția.




