Începând de astăzi, a încetat starea de alertă în sectorul energetic, instituită la 25 aprilie. Ministerul Energiei a decis să nu solicite prelungirea acesteia, după ce a constatat o îmbunătățire a situației pe piața energetică.

Decizia a fost luată în urma unei analize a evoluțiilor din ultimele luni, atât la nivel național, cât și regional. Potrivit autorităților, sistemul energetic funcționează în prezent în condiții stabile, ceea ce permite revenirea la mecanismele obișnuite de funcționare ale pieței energiei electrice și ale pieței produselor petroliere.

Ministerul precizează însă că anumite riscuri regionale și globale continuă să existe. Din acest motiv, instituția va menține un nivel ridicat de monitorizare și pregătire pentru eventuale situații de criză.

„Ministerul Energiei, împreună cu operatorii de sistem și instituțiile responsabile, va continua monitorizarea permanentă a fluxurilor de energie electrică și a stării sistemului electroenergetic, pentru a asigura intervenții rapide în cazul apariției unor dezechilibre sau congestii care ar putea afecta continuitatea alimentării consumatorilor sau ar genera costuri suplimentare pentru aceștia”, menționează instituția.

Pe durata stării de alertă, autoritățile și operatorii din sector au aplicat mai multe măsuri pentru garantarea securității aprovizionării cu energie electrică. Printre acestea s-au numărat gestionarea capacităților de interconexiune pentru importul și exportul energiei, precum și monitorizarea permanentă a pieței.

Potrivit Ministerului Energiei, aceste măsuri au contribuit la menținerea stabilității sistemului electroenergetic și au redus necesitatea activării mecanismelor de urgență. În luna aprilie 2026, energia electrică livrată în baza contractelor de urgență a fost utilizată doar patru ore, în perioade cu un consum neobișnuit de ridicat.

Autoritățile mai menționează că producția de energie din surse regenerabile este în creștere și a contribuit la reducerea presiunii asupra sistemului. În lunile aprilie, mai și iunie, energia produsă local, inclusiv cea regenerabilă, a acoperit aproximativ 40% din consumul de electricitate al țării.

În ceea ce privește piața produselor petroliere, evaluările efectuate la 23 iunie arată că aprovizionarea se desfășoară fără dificultăți, iar operatorii dispun de stocuri suficiente. Autoritățile nu identifică, în prezent, riscuri iminente de deficit. De asemenea, Ministerul Energiei îndeamnă populația și agenții economici să utilizeze rațional resursele energetice.