Simion Duja – artistul clarinetului format în detenția sovietică

Discipolii săi ar forma mai multe orchestre de instrumente aerofone în R. Moldova și în România. Sunt foarte mulți și foarte buni, muzicanți neîntrecuți în măiestria lor interpretativă. Școala sa este atât de valoroasă încât după deces, locul pe care îl deținea în scenă și în aulele studențești rămâne liber.

Nu am reușit, deși am încercat, să avem o discuție cu marele clarinetist Simion Duja atât cât era în viață. După plecarea sa de printre noi, încerc să înțeleg cum se face că un artist de o asemenea valoare este mai puțin cunoscut pentru public.

Simion Duja este originar din satul Putinești, raionul Florești. În 1964 a absolvit Școala de Muzică „Ștefan Neaga”, iar în 1971 – Institutul de Stat al Artelor „G. Musicescu”, specialitatea clarinet. A fost solist-instrumentist în diferite orchestre din Chișinău. Din 1975 a fost profesor la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”, iar din 1987 – la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP). În 1987 a fost distins cu titlul „Artist Emerit”. În 1989 devine conferențiar universitar la Catedra instrumente populare a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, iar din 1992 este profesor universitar. A fost șef al Catedrei instrumente populare a AMTAP, apoi șef al Catedrei instrumente aerofone și de percuție a aceleiași instituții. În calitate de solist-instrumentist a efectuat mai multe turnee, inclusiv peste hotare.

Maria Duja, soția maestrului, cea care i-a fost alături încă din anii de studenție, poartă în suflet dragostea, amintirile, regretele, dar și speranța că într-o bună zi mărturiile discipolilor și ale colegilor despre profesorul Simion Duja vor fi adunate într-o carte, un altfel de manual de pedagogie. În dialogul nostru Maria Duja a dezvăluit episoade puțin cunoscute, dar și total necunoscute din viața marelui muzician.

„Era un om deosebit, Dumnezeu îl înzestrase cu mult talent. Chiar și așa, niciodată nu se lăuda cu realizările sale. Nu spunea: «Uite ce am făcut, uite ce pot eu.» Era foarte modest. Îmi amintesc că publicistul Vlad Pohilă scria despre modestia lui Simion că era proverbială. Mai era blând, înțelegător, săritor la nevoie. Avea studenți cărora le împrumuta bani și chiar dacă aceștia nu-i mai întorceau, nu le cerea niciodată socoteală. În lumea muzicală, unde mulți alergau după funcții și recunoaștere, stătea deoparte. Nu era interesat de privilegii și nici de favoruri nemeritate.

În familie era un soț și un tată devotat, era mai exigent cu noi decât cu alții. Își dorea ca feciorii noștri să crească oameni adevărați. Și astăzi ei spun adesea: «Tata m-a învățat asta», «Tata ne-a spus să fim așa.» Avea principii clare și ținea foarte mult la omenie.”

După plecarea lui Simion Duja, Maria, soția lui, a descoperit numeroase manuscrise și partituri despre care știa prea puține. „Acum îmi dau seama că nu am cunoscut multe despre el. A lăsat multe note și lucrări. Le-am găsit acasă, la Suruceni, în biroul lui, unde păstra totul cu grijă. Eu nu mă pricep la partituri, dar un profesor de la școala de muzică mi-a promis că mă va ajuta să le descifrez. Printre ele este și o lucrare importantă dedicată lui Gheorghe Târțău, primul dirijor al orchestrei «Fluieraș». Cei care au răsfoit arhivele mi-au spus că sunt și alte compoziții valoroase care merită cercetate.”

Parcursul lui Simion Duja către clarinet a început întâmplător. „Era în clasa a patra când în satul lui a venit un dirijor să facă o fanfară. Simion era un firav, mic de statură, dar tare curios. Curiozitatea aceasta l-a însoțit toată viața. Voia să cunoască totul. Vorbeam deseori despre cosmos, despre galaxii. Îl fascina infinitul Universului. Și acum îi aud vocea și visele… Atunci, la început, i-au dat o trompetă. Mai târziu a trecut la clarinet. Când a susținut examenele la Școala de Muzică «Ștefan Neaga», profesorii i-au spus că la trompetă concurența era foarte mare și i-au propus să continue la clarinet. A acceptat. Așa a început totul.”

Deși destinul i-a ales instrumentul, Simion Duja i-a rămas fidel întreaga viață. „Cânta și la tilincă, și la ocarină, la caval, la taragot. Are chiar și un disc înregistrat la taragot. Dar clarinetul a rămas marea sa pasiune. Avea o pregătire clasică foarte solidă. Încă din studenție a fost invitat să cânte în Orchestra Simfonică, alături de profesorul său Eugen Verbițchi, o personalitate marcantă a muzicii clasice. Pentru un student era o performanță extraordinară.”

În perioada sovietică, destinul său a fost marcat de un episod dramatic. La sfârșitul anului 1960, pe când era student în ultimul an și se pregătea să susțină examenul de absolvire, a fost implicat într-un caz calificat de autoritățile vremii drept manifestare de „naționalism”. În urma unor incidente care au avut loc în căminul studențesc, autoritățile sovietice au elaborat un dosar politic în care Simion Duja era prezentat drept inițiator al unor acțiuni calificate drept „naționaliste”.

„În ajunul conflictului, fusese invitat să cânte într-o orchestră nouă, participase și la înregistrarea unui concert care urma să fie difuzat la televiziune. În căminul studențesc, în timpul unei dispute aparent banale între studenții autohtoni și cei rusofoni, legată de programul TV urmărit de studenți, situația a degenerat. A urmat o poveste absurdă. Simion a fost acuzat că ar fi inițiat acțiuni «naționaliste». A fost arestat și ținut luni de zile în detenție, în penitenciarul de pe strada Kuznecinaia, acum Alexandru Bernardazzi. A urmat o anchetă, o judecată publică organizată demonstrativ în incinta Institutului de Arte și o perioadă de detenție. A fost exmatriculat și privat pentru un timp de posibilitatea de a-și continua studiile. De fapt, acuzațiile fuseseră motivate de politica acelor timpuri, când orice manifestare a identității naționale putea fi interpretată drept pericol ideologic. Ulterior, după reexaminarea cazului, nu au fost găsite dovezi care să confirme acuzațiile grave care i se aduseseră, iar el a fost eliberat”, își amintește Maria Duja evenimentele mai puțin cunoscute din tinerețea soțului ei.

Această experiență, spune Maria Duja, nu l-a înrăit, nu i-a schimbat principiile, caracterul. Dimpotrivă, a continuat să muncească, să studieze și să creeze, construindu-și perseverent cariera. A colaborat cu importante formații și orchestre, iar activitatea sa pedagogică a generat un număr impresionant de muzicieni bine instruiți.

Maria Duja își amintește că soțul ei nu îi învăța pe elevi doar muzică. „Unul dintre studenți îmi spunea că profesorul Duja era foarte înțelept. Îi învăța nu doar clarinetul, ci și cum să fie oameni. Pentru el, omenia conta la fel de mult ca și talentul.

Nu urmărea câștigul material. Mulți copii au beneficiat de ore particulare oferite fără plată. Dacă vedea că o familie are nevoie de ajutor, oferea timpul și cunoștințele sale fără să ceară ceva în schimb.”

Clarinetul a fost preocuparea sa de o viață. „Spunea adesea că numele «clarinet» vine de la cuvântul «clar», sunetul lui fiind clar și luminos. Îl fascinau evoluțiile acestui instrument, urmărea tot ce apărea nou în domeniu.

Se pregătea zilnic. La Suruceni, închidea toate feronierile și ușile și studia câte două-trei ore în fiecare zi. Exercițiile de încălzire erau obligatorii. Lucra pe fragmente din repertoriul clasic, pe note lungi și pe tehnica sunetului și a respirației. A căutat permanent metode noi de interpretare și predare. Chiar și-a modificat poziția de cântat pentru a le fi mai ușor elevilor să învețe. Experimenta mereu pentru a găsi cea mai bună soluție.”

De ce un artist atât de valoros nu a căutat niciodată lumina reflectoarelor? „Așa era el din fire”, spune Maria Duja. „Nu-i plăceau gesturile demonstrative și nici promovarea cu orice preț. Dacă vedea pe cineva exagerând, era deranjat. Pentru el conta să-ți faci meseria cât mai bine posibil. Nu a urmărit niciodată gloria, nu a acceptat să cânte la comenzi politice. A urmărit doar muzica.”

Poate tocmai această modestie l-a ținut departe de prim-planul mediatic. Chiar și trăin