O echipă internațională de seismologi a modelat un nivel record de tensiune tectonică în sistemele de falii San Andreas și San Jacinto din sudul Californiei. Studiul a fost publicat în revista Journal of Geophysical Research: Solid Earth.

Deși poate părea complicat, dacă rezumăm cercetarea la câteva idei simple, concluzia este că în SUA ar putea avea loc un cutremur de mari proporții. Acum, să detaliem puțin mai mult.

Potrivit autorilor, această zonă ar putea juca rolul unor „porți seismice”. De starea tensiunii din zona Cajon depinde dacă o viitoare ruptură majoră va rămâne în limitele unei singure falii sau va putea trece la sistemul vecin. În cazul celui de-al doilea scenariu, consecințele cutremurului ar putea fi semnificativ mai mari.

În proiect au fost implicați specialiști de la Universitatea din Bern, Universitatea din Hawaii, Centrul de Seismologie al Serviciului Geologic al SUA din Pasadena și Institutul Oceanografic Scripps de la Universitatea din California, San Diego.

Echipa a creat un model fizic în patru dimensiuni al ciclului seismologic, care ia în considerare modificările din spațiul tridimensional și în timp. În model au fost incluse datele istorice ale cutremurelor din ultimele o mie de ani, recuperate din datele geologice: analiza radiocarbonului, anomaliile din inelele anuale ale copacilor și informațiile istorice despre rupturile scoarței terestre.

Coordonatoarea studiului, Liliane Burkhard, a explicat că modelul arată cum fiecare cutremur schimbă tensiunea pe segmentele adiacente ale faliei, cum se acumulează în perioadele de liniște și cum straturile profunde ale scoarței terestre se recuperează treptat după rupturi majore.

Conform rezultatelor modelării, pe segmentul San Jacinto-Bernardino, tensiunea a atins 3,6 megapascali — un nivel mai mare decât valoarea maximă obținută pentru întreaga simulare de o mie de ani. Pe segmentul vecin Mojave South al sudului San Andreas, valoarea a fost de 2,8 megapascali.

Autorii subliniază că riscul nu este legat doar de magnitudinea tensiunii pe anumite porțiuni, ci și de distribuția acesteia între cele două sisteme de falii. Atunci când tensiunea pe San Andreas și San Jacinto crește sincronizat și atinge niveluri comparabile, condițiile devin mai favorabile pentru o ruptură comună. Dacă tensiunea se acumulează inegal, ruptura se oprește mai des în zona de intersecție a faliei.

Astfel de scenarii s-au mai întâmplat în istoria regiunii. Cutremurul Fort Tejon cu magnitudinea 7,9 din 1857 s-a oprit în zona trecătorii Cajon și nu a trecut pe falia San Jacinto. În schimb, cutremurul din 1812 din zona Wrightwood, conform estimărilor cercetătorilor, a trecut prin această zonă și a afectat ambele sisteme de falii.