ZdG a analizat toate declarațiile de avere și interese depuse de angajații Moldatsa la ANI în ultimii doi ani și a constatat că majoritatea dintre ei beneficiază de salarii generoase, majorate substanțial chiar în 2025, după preluarea conducerii întreprinderii de către Dumitru Vangheli. Inclusiv salariul lunar al șefului Moldatsa s-a majorat în 2025. În 2024, Vangheli raporta un venit salarial lunar de circa 64 de mii de lei lunar. În 2025, acesta a avut venituri salariale de circa 112 mii de lei lunar (1,35 milioane de lei anual).

Vedeți mai jos o listă cu salariile și veniturile angajaților Moldatsa, conform declarațiilor de avere și interese. Conform unor surse, mulți dintre angajații Moldatsa nu au depus declarațiile de avere și interese conform legii pentru a evita publicarea informațiilor despre salarii.

Raportul de audit efectuat la Moldatsa arată că salariul mediu lunar pe întreprindere era în 2020 de 24,4 mii de lei, în 2021 – 28,4 mii de lei, în 2022 – 30,8 mii de lei, în 2023 – 37,1 mii de lei, iar în 2024 – 46,9 mii de lei. În 2025, salariul mediu pe instituție a crescut la 63,5 mii de lei, potrivit raportului de activitate.

ZdG publică astăzi, joi, 18 iunie, o investigație în care arată că Dumitru Vangheli, șeful Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, cu un salariu de circa 110 mii de lei lunar, a inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat funcția în urma unui concurs organizat de Agenția Proprietății Publice în 2025. Vangheli a indicat în documentul publicat pe site-urile unor instituții publice că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada, iar imediat după asta a muncit timp de doi ani în calitate de pilot pe avioane de linie la Air Canada, una dintre cele mai mari companii aviatice din lume.

Ambele informații nu corespund însă realității, conform unor răspunsuri obținute de ZdG, inclusiv de la Air Canada. „Dumneavoastră înțelegeți că sunt misiuni secrete, pe care n-o să vi le dezvăluie dumneavoastră, că nu sunteți servicii secrete”, a argumentat Vangheli neconformitățile din CV, la solicitarea ZdG. Nici pretinsa relație de rudenie cu scriitorul Spiridon Vangheli, vehiculată în presă, nu se confirmă.

Ajuns în funcția de șef interimar al unei întreprinderi-cheie a statului în august 2024, și-a angajat iubita la întreprindere chiar pe 14 februarie, la circa șase luni după preluarea funcției, iar ulterior a promovat-o. În această perioadă a angajat și alte persoane, inclusiv pe un fost judecător care nu a trecut de două ori evaluarea externă a integrității. Totodată, a majorat salariile în cadrul întreprinderii, astfel că în 2025, mai mulți șefi au indicat salarii care variază în jurul a 100 de mii de lei lunar. Imediat după ce a câștigat concursul, a donat pentru partidul de guvernare. Pe lângă salariu, în 2024, Vangheli a beneficiat de plăți pe care predecesorii săi nu le-au primit – o „primă de sărbătoare” în valoare de 99 de mii de lei și un „supliment pentru intensitatea muncii” în valoare de 39 de mii de lei.

Deși în declarațiile de avere este milionar, el raportând dividende și mai multe firme deschise în Canada și în R. Moldova, datele analizate de ZdG arată că în luna mai 2026, toate companiile sale de peste ocean erau radiate, inclusiv pentru neconformități, iar companiile din R. Moldova fie nu activează, fie o fac în pierdere, una dintre ele fiind vizată și într-un litigiu pentru plata unei datorii. Casa declarată de șeful Moldatsa, pe care o evaluează la aproape un milion de euro, este pusă în gaj pentru credite de milioane.