Despre acest lucru a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin. Potrivit șefei Ministerului Afacerilor Interne, autoritățile speră astfel să prevină tragedii similare în viitor. Aceasta a precizat că vor fi elaborate soluții pentru a minimiza riscurile pentru angajați, scrie realitatea.md. „Polițiștii se aflau pe marginea drumului. Ca urmare a acestui eveniment tragic, vom revizui procedurile în vigoare, astfel încât în situații similare consecințele să fie mai puțin grave. Scopul nostru este să reducem riscurile asociate cu accidentele rutiere cu urmări fatale sau vătămări grave”, a explicat Daniella Misail-Nichitin. Revizuirea procedurilor de lucru ale polițiștilor pe traseele naționale a fost cerută și de prim-ministrul Alexandru Munteanu. În opinia sa, dacă în fața mașinii de poliție s-ar fi aflat un alt vehicul sau dacă automobilul ar fi fost parcat altfel, angajații ar fi putut evita coliziunea și ar fi fost mai puțin vulnerabili.