Din 2027, femeile care nu întrunesc stagiul necesar de cotizare și nu dispun de baza de calcul prevăzută de lege, indemnizația de maternitate nu va mai fi calculată în baza a 35% din salariul mediu pe economie, ci în baza a 35% din salariul minim. Modificările la Legea nr. 289 cu privire la indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale se regăsesc în politica fiscală pentru anul viitor.
Despre aceasta a anunțat Liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), deputatul Ion Chicu, care precizează că noile prevederi vor duce la diminuarea indemnizațiilor de maternitate pentru o categorie de beneficiare.
„Modificări serioase și păguboase pentru oameni introduce PAS în Legea 289 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale. Interesantă «măsură» de soluționare a problemei demografice, să tai circa 4.000 de lei lunar din indemnizația de maternitate”, a declarat Ion Chicu.
Potrivit calculelor prezentate de deputat, în anul 2026 salariul mediu pe economie este estimat la 17.400 de lei, iar salariul minim la 6.300 de lei. În aceste condiții, schimbarea bazei de calcul ar putea reduce semnificativ cuantumul indemnizației acordate unor beneficiare. Chicu susține că măsura va afecta în special femeile care nu au reușit să acumuleze stagiul necesar de muncă înainte de sarcină, diminuând nivelul de protecție socială oferit acestora.




