Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia își va continua obiectivele militare în Ucraina și va urmări cucerirea completă a celor patru regiuni ucrainene pe care Moscova le-a anexat în 2022. Totodată, liderul de la Kremlin a respins o nouă propunere a Kievului privind reducerea ostilităților, relatează Reuters.
Într-un interviu acordat televiziunii de stat din Rusia, Putin a afirmat că Ucraina a propus suspendarea reciprocă a atacurilor cu rază lungă de acțiune, însă Moscova consideră această inițiativă drept o încercare de a reduce presiunea asupra forțelor ucrainene de pe linia frontului.
„Este clar de ce se face această propunere, deoarece contraatacurile noastre adânc în teritoriul ucrainean sunt mult mai puternice, au un impact mai mare și sunt, sincer, mai distructive”, a spus Putin, potrivit Antena 3 CNN.
Putin a reiterat că obiectivul principal al armatei ruse rămâne „eliberarea completă a Donbasului și a Novorossiei”, referindu-se la regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie, pe care Rusia le-a anexat în 2022, deși controlează doar parțial o parte dintre acestea.
În același interviu, președintele rus a declarat că atacurile cu drone lansate de Ucraina au creat probleme în aprovizionarea cu combustibil în unele regiuni ale Rusiei, însă a susținut că situația este sub control. Totodată, el a anunțat că Moscova va accelera producția de sisteme de apărare antiaeriană.
„Prima sarcină este să intensificăm rapid și semnificativ producția acelor sisteme de apărare aeriană de care este cea mai mare nevoie. Toate atacurile, indiferent unde lovesc infrastructura noastră, nu afectează absolut deloc situația de pe front, pe linia de contact de luptă”, a afirmat Putin.
Liderul de la Kremlin a mai spus că Rusia se așteaptă la reluarea eforturilor diplomatice conduse de Statele Unite pentru încheierea războiului și la o nouă vizită la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, după calmarea situației din Orientul Mijlociu.
În ceea ce privește discuțiile purtate anul trecut cu președintele american Donald Trump, Putin a declarat că nu a fost semnat niciun acord.





