Potrivit meteorologilor, cerul va fi predominant senin, fără precipitații, iar presiunea atmosferică se va menține ridicată.

Vântul va sufla din nord-vest, slab până la moderat, fără intensificări semnificative.

Temperaturile vor continua să crească. Pe parcursul zilei, maximele vor ajunge între 30 și 34 de grade Celsius, iar în următoarele zile valorile termice vor urca până la 33–38 de grade. Pe timpul nopții, minimele vor fi cuprinse între 15 și 20 de grade, urmând să crească treptat spre 20–25 de grade.

În sud și în municipiul Chișinău, vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime de 36°C și minime de 23°C.

Meteorologii recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare în intervalul orelor de vârf, să se hidrateze corespunzător și să poarte haine lejere și deschise la culoare pentru a reduce riscul efectelor provocate de caniculă.

Amintim că, astăzi intră în vigoare Codul Galben, Codul Portocaliu și Codul Roșu de caniculă emis pentru perioada 28 iunie – 1 iulie 2026.

Pentru perioada 28-29 iunie, este emis Cod galben. Între 30 iunie și 1 iulie, alerta va fi ridicată la Cod portocaliu și roșu, iar indicatorii din termometre vor ajunge până la 41 de grade Celsius.