Premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia, motivând că nu își mai poate exercita mandatul „în acord cu principiile și convingerile” sale.
La scurt timp după anunț, președinta Maia Sandu a anunțat că va susține o conferință de presă.
„Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine”, a declarat Munteanu.
„În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec”, a adăugat el.
După anunțul Premierului, Președinta Maia Sandu a anunțat că va susține o conferință de presă.
Alexandru Munteanu a fost învestit în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova la 31 octombrie 2025. El a deținut această funcție timp de opt luni și trei zile.





