Există premise pentru o posibilă majorare a tarifelor la gazele naturale pentru consumatori în perioada următoare, spune șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, care invocă evoluțiile de pe piața internațională și costurile de achiziție. În cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, difuzată la Realitatea TV, Ceban a precizat că actualele condiții pot duce la o ajustare a tarifelor, însă una care nu ar trebui să fie semnificativă.
„Am unele calcule, monitorizăm piața și evoluția prețurilor. Nu exclud o creștere a tarifelor în acest an. Nu una semnificativă, dar o ajustare ar putea apărea. La această întrebare ar fi mai bine să răspundă colegii de la Energocom”, a declarat Vadim Ceban.
În prezent, consumatorii casnici din Republica Moldova achită aproximativ 14,4 lei pentru un metru cub de gaze naturale, cu TVA inclus. Acest tarif a fost stabilit în urma ultimei ajustări aprobate de ANRE la începutul lunii februarie 2026, când prețul a fost redus pe fondul scăderii costurilor de procurare a gazului.




