Adunarea Parlamentară a R. Moldova și a R. Polone (AP RM-RP) a adoptat o declarație comună prin care își reafirmă sprijinul acordat R. Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, anunță Legislativul de la Chișinău într-un comunicat. Documentul a fost aprobat în cadrul celei de-a XI-a sesiuni a Adunării Parlamentare a celor două țări, găzduită astăzi de Seimul R. Polone.

Documentul abordează două subiecte majore: procesul de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană, inclusiv experiența și bunele practici ale R. Polone pe calea către UE, precum și securitatea în regiunea Europei Centrale și de Est.

„Pe dimensiunea integrării europene, Adunarea Parlamentară a R. Polone și a R. Moldova salută progresele înregistrate de țara noastră în negocierile de aderare și subliniază importanța menținerii unui sprijin politic ferm din partea statelor membre UE, pentru ca Republica Moldova să își poată atinge obiectivul ambițios de aderare până în 2030”, se arată în comunicat.

Declarația comună a fost semnată de vicepreședinta Parlamentului și copreședinta AP RM-RP, Doina Gherman, precum și de copreședintele din partea Poloniei, Szymon Hołownia, vicemareșal al Seimului Republicii Polone.

Pe 15 iunie, președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari, și reprezentanții comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Italiei, Greciei, Croației și Portugaliei au semnat o declarație comună prin care apreciază progresele înregistrate de R. Moldova în procesul de aderare la UE și își reafirmă sprijinul ferm pentru procesul de aderare a țării noastre la UE.