Deputații se întrunesc astăzi, în ședință plenară, începând cu ora 11:00, pentru a examina mai multe proiecte legislative și hotărâri incluse pe ordinea de zi.
În prima lectură, legislativul va analiza inițiative care vizează acordarea de garanții suplimentare pentru salariații cu responsabilități familiale, consolidarea schimbului de date în domeniul securității sociale cu statele membre ale Uniunii Europene și alinierea sistemului național de prevenire a spălării banilor la standardele europene.
De asemenea, deputații vor discuta reglementarea activării cartelelor SIM preplătite prin identificarea utilizatorilor pe baza actelor de identitate, precum și actualizarea cadrului legal privind utilizarea tehnologiilor avansate în diagnosticarea și tratarea cancerului.
Pe agenda ședinței se mai află proiecte privind modernizarea sistemului de investigare și urmărire penală în dosarele de corupție și criminalitate organizată, precum și reorganizarea Centrului Național Anticorupție.
În lectura a doua vor fi examinate inițiative referitoare la administrarea stocurilor de urgență de produse petroliere, reglementarea prestatorilor de servicii de plată nebancari și gestionarea armamentului și tehnicii militare neutilizate.
Parlamentul urmează să ratifice și un acord cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, precum și să examineze raportul de activitate al Comisiei Naționale a Pieței Financiare pentru anul 2025.





