Declarația a fost făcută de Radu Marian, președintele Comisiei economie, buget și finanțe. Acesta a subliniat că una dintre problemele principale a fost că multe dintre contractele existente nu permiteau ajustarea valorii lucrărilor în funcție de creșterea costurilor, ceea ce a dus la suspendarea unor proiecte, conform informațiilor transmise de bani.md.
„Costurile au crescut cu 40-50%. Modul în care sunt semnate contractele este că nu prea sunt admise creșteri de valoare”, a explicat Marian.
Pentru a aborda această problemă, Parlamentul a aprobat, în lectură finală, modificări legislative care permit ajustarea contractelor în situația în care costurile materialelor și altor inputuri necesare pentru construcția și reabilitarea drumurilor cresc sau scad cu mai mult de 15%.
Conform noilor reglementări, autoritățile contractante vor avea posibilitatea de a modifica valoarea contractelor în limita fondurilor disponibile, astfel încât lucrările suspendate să poată fi reluate. „Este o măsură prin care să permitem și să nu admitem suspendarea sau stoparea proiectelor de construcție a drumurilor”, a declarat deputatul.




