Aceasta este comparabilă cu perioada în care planeta ar trebui să își piardă oceanele din cauza evaporării în spațiu, scrie theins.ru. Estimările anterioare se bazau pe modele climatice simplificate, care preziceau sfârșitul vieții fotosintetice pe Pământ deja în 0,9–1,5 miliarde de ani din cauza lipsei de dioxid de carbon în atmosferă. Autorii noii lucrări au folosit un model climatic tridimensional ExoCAM și au arătat că aceste modele simple supraestimează încălzirea cauzată de intensificarea radiației solare, ceea ce înseamnă că subestimează durata de viață a biosferei.

Cercetătorii au analizat două scenarii extreme. În primul — cu o dependență slabă a eroziunii rocilor de temperatură — concentrația de CO2 în atmosferă rămâne la nivelul actual, iar planeta se încălzește treptat din cauza creșterii energiei primite de la Soare. În acest caz, uscatul va deveni nepracticabil pentru majoritatea plantelor la o temperatură de peste 50 °C după 1,68 miliarde de ani, iar pentru toate plantele terestre — la 65 °C după 1,87 miliarde de ani.

În al doilea scenariu — cu o dependență puternică a eroziunii de temperatură — dioxidul de carbon este treptat spălat din atmosferă, iar temperatura medie a suprafeței rămâne stabilă (aproximativ 15 °C, ca astăzi). Aici, viața plantelor este limitată nu de căldură, ci de lipsa de CO2. Pragul clasic pentru fotosinteză va fi atins după 1,35 miliarde de ani. Dar autorii subliniază că unele plante (cactuși, agave, orhidee), precum și macrophyte acvatice, capabile să utilizeze bicarbonatul dizolvat în apă, pot supraviețui chiar și la concentrații de CO2 semnificativ mai mici — până la 1 parte la un milion. Având în vedere acest lucru, limita de viață a plantelor în scenariul lipsei de dioxid de carbon este extinsă până la 1,84 miliarde de ani.

Astfel, limitele superioare ale ambelor scenarii — aproximativ 1,86 miliarde de ani — coincid practic și se apropie de termenele în care Pământul, conform diferitelor estimări, ar trebui să își piardă oceanele din cauza efectului de seră umed sau necontrolat (aceste procese sunt prognozate într-un interval de aproximativ 1,1 până la 2,8 miliarde de ani, în funcție de model). Autorii subliniază că scenariile anterioare de dispariție a vegetației în 0,5–0,9 miliarde de ani, pe care s-au bazat cercetările anterioare, au fost probabil prea pesimiste.

Oamenii de știință adaugă că evoluția plantelor și dezvoltarea tehnologiilor — de la crearea unei umbriri artificiale a Soarelui până la modificarea orbitei planetei — ar putea teoretic să prelungească existența vieții pe Pământ și mai mult. Lucrarea lor este considerată prima încercare de a aplica un model tridimensional complex la această problemă și îndeamnă la cercetări comparative suplimentare cu alte modele climatice.