Obținerea azilului în țările UE devine mai dificilă, iar expulzarea în cazul unei cereri respinse se va face mai rapid. Documentul nu rezolvă complet problema refugiaților, dar introduce măsuri stricte pentru controlul migrației. O puternică val de imigrație a acoperit continentul încă din anii 2010, iar în timp ce politicienii și funcționarii au convenit asupra unui răspuns unitar, agenda migrației s-a transformat dintr-o problemă la granițele externe într-o provocare internă, transmite oxu.az. "Cu noile reguli, vom avea mai mult control asupra celor care pot veni în UE, cine poate rămâne și cine trebuie să plece. Facem ordine în Europa" — așa descrie noul sistem comisarul european pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner. Documentul istoric, care schimbă semnificativ sistemul de migrație european, a fost adoptat încă din 2024. Țărilor li s-au acordat încă doi ani pentru a se pregăti pentru implementarea acestuia.

Iată principalele elemente ale reformei. În primul rând, screeningul obligatoriu al cetățenilor țărilor terțe la granițele externe și colectarea sau verificarea datelor biometrice. Bazându-se pe o bază de date unificată și actualizată a amprentelor digitale Eurodac, țările vor putea identifica cererile repetate și vor lupta împotriva migrației ilegale a solicitanților în interiorul UE. În al doilea rând, procedurile de verificare a drepturilor la azil și expulzare din țară vor deveni mai rapide și mai stricte. Cei care nu au dreptul la protecție umanitară nu vor mai putea aștepta ani de zile pe ajutoare pentru a primi un refuz — o parte din cereri vor fi analizate chiar înainte de intrarea în UE. În al treilea rând, țările UE au convenit să se ajute reciproc cu relocarea refugiaților, fie prin fonduri, fie prin suport operațional. Anterior, responsabilitatea principală pentru un migrant revenea statului care a acceptat prima dată cererea de azil.

În plus, pactul poate fi "extins" cu acte suplimentare — de exemplu, o listă de țări sigure sau un document separat privind sistemul de returnare din UE. În prezent, Bruxelles-ul discută posibilitatea creării de "hub-uri de returnare" — centre externe în afara UE, unde vor fi expulzați solicitanții care nu au obținut dreptul de azil în UE. Printre țările unde ar putea fi amplasate aceste centre, presa europeană a menționat Albania, țări din Africa, precum și Kazahstan și Uzbekistan, dar ultimele au declarat deja că nu și-au dat acordul. Cât ar putea costa externalizarea migranților și de ce contribuabilii europeni ar trebui să finanțeze acest lucru rămâne un subiect de discuții active.

Începerea aplicării noului pact privind migrația și azilul reprezintă un adevărat moment de cotitură în istoria integrării europene. Deciziile cheie în politica de migrație au rămas timp de decenii în mâinile guvernelor naționale, iar abia din anii 1990 UE a început să construiască treptat un sistem comun de azil. Odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona în 2009, un sistem unificat de proceduri migratorii și solidaritate a fost documentat oficial. Dar până în 2015 a devenit clar că, în practică, sistemul nu funcționează: doar într-un singur an, au fost depuse cereri de azil de peste 1,25 milioane de persoane. În aprilie aceluiași an, Europa a fost zguduită de o tragedie în Marea Mediterană, când o ambarcațiune cu 800 de migranți din Africa s-a scufundat în drum spre insula italiană Lampedusa.

Atunci, liderii europeni au fost nevoiți să convenească atât măsuri de urgență, cât și eforturi sistemice pe patru direcții: prevenirea trecerii ilegale a frontierelor UE, salvarea celor aflați în pericol în Marea Mediterană, îmbunătățirea politicii de integrare a migranților legali și reforma sistemului de acordare a azilului. În total, în perioada 2015-2025, cererile de protecție internațională au fost depuse pentru prima dată de peste 8,6 milioane de persoane. Ironia este că, în ultimii ani, noul pachet de documente a fost criticat atât pentru excesul de blândețe, cât și pentru excesul de severitate. Dacă apărătorii drepturilor omului au acuzat legislatorii de "întoarcerea la legislația europeană de acum câteva decenii", politicienii conservatori, dimpotrivă, critică guvernele propriilor țări pentru că se supun Bruxelles-ului și pentru solidaritatea excesivă cu vecinii din UE. Având în vedere cum sunt alimentate temele identității naționale și luptei împotriva migrației de către forțele de extremă dreapta din UE și de președintele SUA Donald Trump de cealaltă parte a Atlanticului, nu este surprinzător că liderii europeni au ales în cele din urmă o abordare mai strictă în reforma migrației, concentrându-se nu pe soluționarea problemei milioanelor de persoane strămutate, ci pe control și expulzarea rapidă.