Republica Moldova și Ucraina fac luni, 15 iunie, un pas decisiv pe drumul către Uniunea Europeană. La Luxemburg sunt lansate oficial negocierile de aderare, odată cu deschiderea primului grup de capitole din legislația europeană, dedicat statului de drept și democrației.

Evenimentul este considerat unul cu o puternică încărcătură simbolică pentru ambele state, care au depus cererile de aderare la Uniunea Europeană la scurt timp după declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în 2022, notează publicația britanică The Guardian.

Deși liderii europeni au decis încă din iunie 2024 deschiderea negocierilor de aderare, avansarea procesului a fost blocată timp de un an de opoziția fostului guvern de la Budapesta. Situația s-a schimbat după instalarea unui nou executiv în Ungaria, iar statele membre ale UE au convenit în unanimitate, săptămâna trecută, asupra deschiderii primului „cluster” de negocieri.

Acesta vizează capitolele privind statul de drept, funcționarea instituțiilor democratice și reformele în domeniul justiției. Lansarea acestui grup de negocieri va permite ulterior deschiderea discuțiilor și în alte domenii, inclusiv piața unică europeană, mediul, politicile economice și cele sociale.

Într-o declarație comună, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, António Costa, au lăudat „determinarea, curajul și munca depusă de ambele țări pentru promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări imense”.

„Extinderea este o alegere strategică”, au transmis cei doi lideri europeni.

La rândul său, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că „Ucraina face ceea ce este necesar și este important ca și UE să își respecte promisiunile”. Potrivit acestuia, deschiderea primului grup de negocieri reprezintă „un sprijin politic și moral semnificativ” pentru statul și cetățenii ucraineni.

Potrivit experților europeni, procesul de aderare rămâne unul complex și de durată. Pentru a deveni membră a Uniunii Europene, o țară trebuie să adopte mii de acte legislative și decizii europene și să obțină, în final, aprobarea unanimă a tuturor statelor membre.