Conform datelor oficiale ale Agenției Statului pentru Dezvoltarea Turismului din Ucraina (DART), în 2025, țara vecină a fost vizitată de peste un milion de cetățeni ai noștri, scrie rupor.md. Moldova își păstrează poziția de lider în acest clasament de cinci ani. Potrivit statisticilor publicate de agenția ucraineană pe portalul liga.net, în 2021, în Ucraina au intrat 1.054.068 de cetățeni moldoveni, iar la finalul anului 2025, acest număr a crescut ușor, ajungând la 1.087.894 de persoane. Pe locurile doi și trei în clasamentul actualizat se află România și Polonia, de unde au venit aproximativ 380.000 și, respectiv, 243.000 de persoane. Reprezentanții agenției subliniază că, în ultimii ani, s-au schimbat semnificativ motivele călătoriilor. Dacă anterior, oamenii călătoreau în principal pentru turism clasic, acum predomină vizitele diplomatice și misiunile umanitare.