Așa-numitul Minister al Securității de Stat (MGB) din regiunea transnistreană a publicat o listă a resurselor informaționale pe care le-a catalogat drept „distructive”. Pe această listă au fost incluse peste 20 de canale de Telegram și instituții media, printre care și redacția Zona de Securitate.
Potrivit jurnaliștilor de la Zona de Securitate, așa-numitul MGB susține că activitatea resurselor menționate ar fi coordonată de serviciile speciale ale R. Moldova și că administratorii acestora „colaborează cu structurile de forță moldovenești”.
Totodată, pe lista publicată se regăsesc și canale anonime care, potrivit sursei citate, sunt coordonate chiar de MGB și care publică materiale denigratoare la adresa jurnaliștilor Zona de Securitate.
Mai mult, unor astfel de canale li s-ar fi interzis să utilizeze logoul Zona de Securitate sau să citeze materialele jurnaliștilor, pentru a evita popularizarea informațiilor și a echipei redacționale.
Anterior, sursele Zona de Securitate au comunicat că instituția media a fost inclusă într-o listă a organizațiilor considerate „periculoase” pentru pretinsul stat „rmn”, pe motiv că ar submina securitatea, independența și suveranitatea acestuia. Aceste restricții ar fi legate de faptul că Zona de Securitate scrie constant despre încălcările drepturilor omului, detențiile ilegale, situația social-economică și acțiunile structurilor de la Tiraspol.
Un alt motiv al intensificării acestor acțiuni este faptul că, în luna mai, Zona de Securitate a publicat rezultatele unui sondaj realizat în regiunea transnistreană. Potrivit datelor prezentate, aproape jumătate dintre locuitorii regiunii susțin reintegrarea R. Moldova.
După publicarea sondajului, conform jurnaliștilor de la Zona de Securitate, pe rețelele de socializare au apărut zeci de comentarii din partea unor „funcționari” și „jurnaliști” locali, care au răspândit falsuri și manipulări menite să influențeze atitudinea locuitorilor regiunii față de procesul de reintegrare. Printre acestea s-au regăsit afirmații potrivit cărora, după reintegrare, locuitorii regiunii ar urma să primească pensii de doar 800 de lei, să-și piardă anumite drepturi sau să se confrunte cu alte consecințe negative.
„Catalogăm acest demers al MGB drept parte a unei campanii mai ample de denigrare a redacției noastre și de influențare a opiniei publice din regiune. Totodată, includerea în această listă a unor canale administrate, potrivit informațiilor noastre, inclusiv de colaboratori ai MGB, reprezintă o tentativă de inducere în eroare a populației din stânga Nistrului.
Zona de Securitate este o instituție media independentă, care nu își coordonează activitatea cu persoane sau structuri din exterior. Realizăm investigații și materiale jurnalistice atât despre regimul de la Tiraspol, cât și despre neregulile și încălcările comise de autoritățile constituționale ale R. Moldova”, menționează jurnaliștii de la Zona de Securitate.
Regiunea transnistreană nu este recunoscută de niciun stat din lume. Teritoriul și-a declarat „independența” în 1991. Acesta a fost urmat de conflictul armat din 1992, care a ucis câteva mii de oameni. R. Moldova nu a recunoscut secesiunea PMR.




