Autoritățile afirmă că inițiativa are ca scop întărirea valorilor civice și a atașamentului față de țară, în timp ce experții subliniază necesitatea unor programe echilibrate, bazate pe principii democratice și lipsite de influențe politice, transmite tvrmoldova.md. Ministrul Apărării, Anatol Nosațchi, a declarat că se dorește includerea în programa școlară a unor concepte fundamentale, care sunt importante pentru orice stat. "Se urmărește să includem într-o măsură mai mare în programa școlară concepte fundamentale, care există în orice stat. Cum ar fi dragostea de țară, istoria, patriotismul și alte valori, care sunt sacre pentru orice țară și cetățenii săi. Un astfel de exemplu există în toate statele europene, dar și în Statele Unite", a subliniat Nosațchi. Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării s-au abținut de la comentarii detaliate cu privire la proiect, însă au anunțat că ulterior vor face o declarație oficială, în care vor oferi mai multe detalii despre inițiativa elaborată împreună cu Ministerul Apărării. Tema educației patriotice face parte dintr-un pachet mai amplu de inițiative prezentate de Ministerul Apărării. Pe lângă introducerea unei discipline opționale în școli, autoritățile propun noi reguli pentru pregătirea militară a rezerviștilor. Ministerul Apărării pregătește, de asemenea, modificări legislative care vor permite tuturor cetățenilor Republicii Moldova cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani să participe la diverse forme de pregătire militară.