Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a analizat o parte din lucrările scrise la examenul de bacalaureat la matematică din acest an, după ce sute de elevi au semnat o petiție referitoare la doi itemi din proba susținută pe 12 iunie. Verificările arată că gradul de rezolvare a acestor exerciții este mai mare în sesiunea 2026 comparativ cu anii 2022, 2023 și 2025, și similar cu cel din 2024.
În urma petiției depuse de un grup de elevi de la profilul real, care viza itemii 5 și 10 c), MEC și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) spun că au analizat argumentele și au consultat specialiști și membri ai comisiei de evaluare.
Baremul de corectare a fost conceput astfel încât să avantajeze elevii. Acesta acordă puncte pentru pașii corecți de rezolvare, alegerea metodei potrivite, argumentarea matematică și rezultatele intermediare. Astfel, elevii pot obține punctaj chiar dacă nu ajung la răspunsul final corect, scrie MEC. În cazul itemului 5, care valorează 8 puncte, acestea sunt distribuite astfel: 5 puncte pentru pașii standard ai rezolvării unei ecuații trigonometrice; 1 punct pentru exprimarea unui unghi prin alt unghi; 2 puncte pentru etapele finale ale rezolvării.
Pentru a evalua gradul de realizare a itemilor 5 și 10 c), au fost analizate aproximativ 15% din lucrările de la bacalaureatul la matematică din 2026. Eșantionul este considerat reprezentativ și include elevi din toate regiunile țării, atât din licee teoretice, cât și din colegii și centre de excelență.
Datele arată că itemul 5 a fost rezolvat într-o proporție mai mare decât în sesiunile 2022, 2023 și 2025, fiind la același nivel cu 2024.
În cazul itemului 10 c), care ține de analiza matematică și aplicarea integralei definite pentru calculul ariei unei figuri plane, gradul de rezolvare din 2026 este cel mai ridicat dintre toate sesiunile analizate (2022-2025).
Acest tip de exercițiu a fost inclus și în materialele de pregătire și în manualul de clasa a XII-a.
Aici poți citi ce spun două profesoare de matematică despre examenul de bac din acest an.




