Cei care vor solicita azil în Marea Britanie vor fi nevoiți să plătească 10.000 de lire sterline pentru cazare și sprijin înainte de a putea depune cererea de stabilire definitivă, a anunțat guvernul britanic, scrie Mediafax cu referire la Reuters.

Potrivit proiectului de lege privind imigrația și azilul, care va fi prezentat marți în Parlamentul britanic, cei care vor avea suficienți bani vor trebui să achite taxa în rate.

Această măsură se va aplica solicitanților de azil care au dreptul de a munci în Marea Britanie, iar suma trebuie achitată integral înainte ca aceștia să poată deveni eligibili pentru stabilirea definitivă în țară, conform BBC.

Ministrul de Interne, Shabana Mahmood, a punctat că aceste modificări vor demonstra că „sprijinul acordat solicitanților de azil este un drept, dar și o responsabilitate”.

Momentan, Ministerul de Interne nu a stabilit ce venituri trebuie să obțină solicitanții de azil înainte ca aceștia să înceapă să achite taxa. În plus, și cei cu cererile de azil respinse vor fi nevoiți să plătească taxa, dacă veniturile lor se încadrează în pragul stabilit de guvern.

Potrivit datelor Ministerului de Interne, în 2025 s-au cheltuit aproximativ 4 miliarde de lire sterline din banii contribuabililor pentru sprijinirea solicitanților de azil, notează BBC.

Pe de altă parte, Consiliul pentru Refugiați a calificat planurile ca fiind „nedrepte și nepractice” și a subliniat că ele echivalează cu o „taxă suplimentară pentru refugiați” și ar face „mai dificil pentru familii să-și reconstruiască viața și să devină independente”.