«Sunt onorată să-l felicit pe Nikol Pashinyan pentru victoria sa în alegeri, în ciuda intervenției externe masive. Republica Moldova și Armenia împărtășesc angajamentul pentru pace și stabilitate în Europa. Aștept cu nerăbdare aprofundarea dialogului nostru și colaborarea strânsă în anii următori», a scris Sandu pe contul său de X, conform deschide.md. Partidul „Contractul Civil” al premierului Armeniei, Nikol Pashinyan, a câștigat alegerile parlamentare care au avut loc duminică, 7 iunie. Conform informațiilor furnizate de Comisia Electorală Centrală a țării, în dimineața zilei de 8 iunie, după procesarea tuturor buletinelor de vot, „Contractul Civil” a obținut 49,81% din voturi. Alianța opoziției „Armenia Puternică”, condusă de Samvel Karapetyan, un om de afaceri rus de origine armeană, a obținut 23,29% din voturi.