«Și din nou muzica. Foarte bine, dansăm în trei pași, puțin complicat. Vorbesc despre imaginile video care au atras atenția întregii societăți. Domnul prim-ministru, pe care îl prezintă ca pe un mare investitor, este de fapt un bun dansator. Probabil, se fac simțite cele 20 de ani petrecuți în Centrul Național de Dans din Kiev, pe care l-a frecventat domnul Muntianu. Hai să ne amuzăm puțin. Au dansat atât de bine încât au fost aproape să rupă scena în două, dansatorii sunt deosebiți. Care sunt motivele reale și cauzele? Bine, doamna Kos poate dansa — la ei în Europa totul este bine. Dar de ce dansează ministrul economiei și prim-ministrul? Aproape un an de la preluarea funcției nu am văzut nicio fabrică deschisă, nici o uzină, locuri de muncă, nu am văzut investitori atrași. Vreau să văd statistica. Să iasă prim-ministrul și ministrul Osmochescu și să spună: „Astăzi avem un motiv serios pentru dansuri, pentru că în primul an de la venirea la putere am asigurat o creștere economică de 15%”. Atunci și eu voi dansa lângă ei, o voi lua pe Maia Sandu în brațe și vom dansa împreună, pentru că există creștere economică. Dar când avem o cădere economică, o criză profundă, depopulare masivă, dispariția satelor, o reformă stupidă, inventată și implementată așa cum știe PAS, ei dansează», — a subliniat Vasile Kostiuk, citat de unimedia.info. «Oaspeții de rang înalt au găsit timp să numere rochiile bloggerilor, pălăriile, să planteze copaci, să petreacă ore întregi la cramele de vin, în timp ce întregii opoziții i-au fost alocate treizeci de minute pentru a ne fotografia cu partidele proruse și apoi a raporta la Bruxelles: „Ne-am întâlnit, printre altele, cu partidele de opoziție, care sunt proruse, și am ascultat de ce nu doresc integrarea europeană”», — a adăugat deputatul. Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a fost în vizită oficială în țara noastră în perioada 4-6 iunie. Pe 4 iunie, Marta Kos a deschis Conferința de Investiții UE — Republica Moldova, dedicată oportunităților economice și Planului de creștere al Uniunii Europene pentru Moldova, iar în aceeași zi a susținut o conferință de presă împreună cu președintele Maia Sandu.