Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Inga Ionesii urmează să fie desemnată în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în India, iar Sergiu Gurduza va fi numit Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Portugalia, transmite moldpres.md. În cadrul ședinței, secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Dumitru Socolan, a prezentat candidaturile și a evidențiat experiența profesională a celor doi diplomați. Conform acestuia, expertiza acumulată de candidați va contribui la promovarea intereselor Republicii Moldova și la consolidarea relațiilor bilaterale cu statele de acreditare.
Inga Ionesii are o experiență de peste 25 de ani în administrația publică, diplomație și cooperare economică internațională. De-a lungul carierei, aceasta a deținut funcții de conducere în cadrul Ministerului Economiei, Primăriei municipiului Chișinău și Ministerului Afacerilor Externe. În perioada 2016–2020, a exercitat funcția de ambasador al Republicii Moldova în Estonia. De asemenea, a coordonat negocierile și implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și ale Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Din 2021, conduce Direcția management instituțional din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și a fost implicată în organizarea Summitului Comunității Politice Europene 2023. Pentru activitatea sa, a fost decorată cu Medalia „Meritul Civic”.
La rândul său, Sergiu Gurduza are peste 16 ani de experiență în domeniile justiției, guvernării și relațiilor externe. În prezent, acesta își încheie mandatul de consul general al Republicii Moldova la Istanbul. Anterior, a ocupat funcțiile de viceministru al Justiției, consilier principal de stat al prim-ministrului, membru al Comisiei Electorale Centrale și consilier al președintelui Parlamentului. În anul 2025, a fost decorat cu distincția de stat „Ordinul Onoarei”. Totodată, este membru asociat al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT.
Cei doi diplomați își vor putea începe activitatea după finalizarea procedurilor legale necesare, inclusiv aprobarea numirii prin hotărâre de Guvern și decret prezidențial.

