Măriuța Nistor 249 articole Igor Dodon este singurul șef de stat din istoria țării judecat pentru fapte penale din mandatul său de președinte al R. Moldova. Statutul de inculpat în trei cauze penale, două dintre care sunt examinate în aceeași procedură, nu-l împiedică să fie deputat în Parlamentul R. Moldova și un promotor, în continuare, al intereselor Rusiei.

Igor Dodon are statut de învinuit și într-un dosar penal aflat la faza de urmărire penală, fiindu-i imputată comiterea mai multor infracțiuni, printre care: trădare de patrie, spălare de bani, îmbogățire ilicită, fals în documente oficiale sau falsificare a rapoartelor financiare ale partidelor politice. Procurorii nu spun de ce aceste învinuiri nu sunt trimise în instanță și nici când acest lucru se va produce.

În 2005, Igor Dodon intra în politica mare alături de PCRM-ul lui Vladimir Voronin, care i-a oferit, pe rând, funcții importante – de la viceministru al Economiei și Comerțului până la șef al aceluiași minister și ulterior – deputat.

În 2011, Igor Dodon se număra printre deputații comuniști care părăseau rândurile formațiunii lui Voronin.

Deși invoca interesul țării când își argumenta plecarea din PCRM-ul lui Voronin și votul pentru Nicolae Timofti în calitate de președinte al țării, Veronica Abramciuc, ex-președinta Partidului Socialiștilor din R. Moldova, a cărui șefie a fost preluată ulterior de Igor Dodon, spune că, de fapt, acesta ar fi acționat în interesul lui Vladimir Plahotniuc.

„Echipa lui Plahotniuc, în viziunea mea, ei doreau să implementeze influența lor în partide deja existente, care erau bine structurate, care erau trecute prin campanii electorale și așa mai departe. (…) Astfel s-a luat cred că la ei decizia de a introduce un influencer în Partidul Socialiștilor. Noi ne-am pomenit cu Igor Dodon la noi în partid”, își amintește Abramciuc.

După ce în 2011 Dodon a devenit președinte de partid, în 2016, ajutat de același Plahotniuc, așa cum au recunoscut ulterior oameni din anturajul fostului oligarh aflat acum în pușcărie, Dodon a devenit președinte de țară.

„Igor Nicolaevici, dumneata ai ajuns președinte cu ajutorul lui Plahotniuc și a echipei Partidului Democrat. (…) Dumneata ai luat kulioace cu bani și ai fost susținut inclusiv de Plahotniuc, nu? ” acuza într-un live pe pagina sa de Facebook finul de cununie al lui Plahotniuc, Adrian Candu.

În politică, Dodon n-a fost doar miza lui Plahotniuc, el a fost și miza rușilor, afirma într-un interviu din 2021 Evgheni Keiman, un apropiat al lui Vaha Agaev, curator al lui Dodon la Moscova în acele timpuri, pe atunci deputat pe lista partidului lui Putin.

În 2019 însă, Igor Dodon a contribuit la înlăturarea lui Plahotniuc din viața politică a R. Moldova. PSRM-ul condus de el a creat atunci o coaliție cu Blocul ACUM, din care făceau parte Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma Demnitate și Adevăr – fapt apreciat public de Ministerul Rus de Externe, după ce Dmitri Kozak, pe atunci viceprim-ministru al F. Ruse, vizitase R. Moldova chiar în plină criză politică la Chișinău.

De aici, cariera politică a lui Dodon se intersectează cu cea penală. În iunie 2019, după anunțul coaliției dintre PSRM și Blocul ACUM, al cărui lideri erau Maia Sandu și Andrei Năstase, la una dintre televiziunile lui Plahotniuc apărea o înregistrare video care a surprins una dintre întâlnirile dintre Dodon, Plahotniuc și Iaralov, în cadrul căreia liderul PSRM vorbea despre banii veniți din Federația Rusă pentru Partidul Socialiștilor.

Un an mai târziu, fostul deputat Iurie Reniță prezenta public o secvență lipsă din clipul video publicat în 2019 de către televiziunea lui Plahotniuc. Noile imagini surprindeau momentul în care Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov îi întindeau lui Dodon o pungă neagră în care se prezumă că erau bani pentru finanțarea PSRM.

Imaginile au scandalizat opinia publică, însă nu au fost suficiente pentru inițierea imediată a unui dosar penal. Cel puțin, așa afirma procurorul general din acea perioadă, Alexandr Stoianoglo, care ulterior a beneficiat de susținerea lui Dodon și a întregii formațiuni socialiste la scrutinul prezidențial din 2024.

„În cazul în care acest lucru a fost provocat, e absolut evident că oamenii care au transmis punga înțelegeau că totul se filmează. Și, de asemenea, nu este clar: există zeci de variante ce putea fi în acea pungă și în ce context s-a examinat. (…) Problema este în faptul că filmările au fost realizate absolut ilegal și asta nu poate avea putere probatorie în contextul procesului penal”, declara în 2020 Stoianoglo.

Igor Dodon a fost neatins de procurori atât timp cât șefia Procuraturii Generale a fost deținută de Stoianoglo. Odată cu plecarea acestuia din funcție, dar și după ce Dodon a pierdut alegerile prezidențiale în favoarea Maiei Sandu, situația s-a schimbat.

ZdG: Cine a greșit și cine a procedat corect: dumneavoastră, care ați insistat să nu fie deschis dosar penal, sau cei care au deschis ulterior dosarul?

A. Stoianoglo: Noi am procedat conform legii, conform Codului de procedură penală. Tot ce e legat cu urmărirea penală trebuie scos în afara politicului. Iată, eu pot să vă spun că atunci noi nu am fost influențați politic. Noi am adoptat o decizie procesual corectă și legală. Eu răspund pentru asta.

Cu un alt șef în fruntea Procuraturii Generale, în 2022, Dodon a ajuns în atenția procurorilor, inclusiv în așa-numitul dosar „Kuliok”, fiind cercetat pe două capete de acuzare – corupere pasivă și acceptarea finanțării ilegale a Partidului Socialiștilor din partea Organizației Criminale Plahotniuc. Tot atunci și-a petrecut primele zile după gratii.

„De ce n-am să comentez declarațiile domnului Stoianoglo? Sunt niște aprecieri care sunt ale domnului. Adevărul poți să afli doar dacă cercetezi. Nu ești în drept să spui că acesta este sau acela altul este adevărul atâta timp când faci o cercetare. Orice procuror este obligat de a cerceta o faptă atunci când se bănuiește că s-a comis o infracțiune ”, afirmă procurorul de caz Petru Iarmaliuc.

N-a durat mult timp de la intentarea dosarului până la trimiterea lui în judecată – fiind examinat în instanța supremă, drept excepție.

După trei ani de examinări, la sfârșit de 2025, dosarul a fost reluat de la zero. Reluarea a venit la pachet cu noi probe ale acuzării, printre ele Vladimir Plahotniuc în persoană, care însă a refuzat să facă declarații.

Apărarea lui Igor Dodon insistă că episodul cu punga neagră a fost o tentativă de discreditare a fostului președinte.

„În acea înregistrare apare sacoșa, se încearcă să fie oferită, se refuză sub motive că nu știu când și această sacoșă se pune în fața camerei ascunse care făcea înregistrări. Noi, ca apărare, vă spunem sincer – considerăm că această înregistrare a fost organizată cu scopul de discreditare ”, explică avocatul Nicolae Posturusu.

Întrebat ce probe concludente care ar demonstra că Igor Dodon nu a fost corupt de Vladimir Plahotniuc a prezentat până acum apărarea, Posturusu spune că „ noi nu avem obligația, așa e construită legislația – că trebuie să dovedească vinovăția acuzarea. Până atunci acționează prezumția de nevinovăție. Noi am adus martori să arătăm că acuzațiile aduse sunt politice, evenimentele au avut loc într-un moment în care puterea trecea de la un partid la alte partide care au câștigat alegerile.”

De cealaltă parte, procurorul Iarmaliuc spune că „ noi am stabilit mai multe persoane care la momentul întocmirii actelor contabile erau persoane decedate sau erau plecate peste hotare. Și asta este un mijloc de a ascunde proveniența legală a banilor. Niciun martor de-al lor, care i-a invocat apărarea, nu confirmă că ei aduceau în mod organizat membrii ai PSRM din teritoriu pentru a efectua cotizațiile de partid. Niciun martor. Ei spun că ei nu cunosc, nu s-au ocupat de asta, toate chestiunile, responsabilitățile erau în responsabilitatea contabilității din Chișinău. ”

Tot în 2022, procurorii au început să investigheze și fapte atribuite