Igor Grosu a afirmat că, în urma mai multor runde de discuții desfășurate la Chișinău, au fost identificate soluții pentru organizarea alegerilor, însă procesul a fost blocat în ultimul moment, conform moldpres.md.
„Acum o săptămână am răspuns la aceeași întrebare și spuneam că am găsit oameni raționali, interlocutori foarte buni, cu care am convenit cum trebuie organizate alegerile. Între timp, ceva s-a întâmplat acolo și am înțeles că o parte dintre deputați au boicotat ședința”, a declarat președintele Parlamentului.
Grosu a subliniat că boicotul a fost organizat în principal de deputații socialiști din Adunarea Populară. „Din câte am înțeles, aproximativ 13-15 deputați socialiști nu au participat. Dacă soluțiile propuse nu sunt bune, atunci veniți și propuneți altele care pot fi discutate. Dar să stai în timpul ședinței într-un local din apropiere și să bei cafea nu este un comportament politic matur”, a adăugat acesta.
Președintele Legislativului a menționat că blocajul a fost generat chiar de unii politicieni din autonomie, care ulterior au refuzat să participe la ședințele convocate pentru a depăși criza. În contextul demisiei președintelui interimar al Adunării Populare, Igor Grosu a declarat că autoritățile regionale trebuie să aleagă un nou conducător interimar și să reia procesul decizional.
„Fiecare zi de întârziere este în defavoarea Găgăuziei și, evident, a situației politice din Republica Moldova”, a subliniat Grosu. De asemenea, acesta a respins ideea că soluția ar putea veni din exterior și a acuzat Federația Rusă că urmărește destabilizarea situației din regiune.
Potrivit lui Grosu, regulile propuse pentru desfășurarea alegerilor sunt aceleași care se aplică pe întreg teritoriul Republicii Moldova și vizează verificarea membrilor organelor electorale, transparența finanțării campaniilor și corectitudinea listelor electorale. Totodată, Grosu a precizat că au fost păstrate toate particularitățile specifice regiunii, inclusiv pragul de vârstă de 21 de ani pentru candidați, sistemul uninominal și alegerea deputaților pe circumscripții.
„Toate particularitățile regiunii rămân valabile. În rest, este nevoie doar de voință politică”, a declarat președintele Parlamentului. Igor Grosu a anunțat că va discuta atât cu colegii săi din Parlament, cât și cu reprezentanții din UTA Găgăuzia, îndemnându-i să dea dovadă de responsabilitate și maturitate politică pentru a depăși impasul.




