Un aspect important este lipsa de transparență a acestui proces. Proiectul nu a fost publicat în avans, nu a fost supus dezbaterii publice și, până în prezent, nu este disponibil pentru consultare. Problemele legate de statutul autonomiei și de atribuțiile acesteia sunt abordate în spatele ușilor închise. Aceasta nu are nimic de-a face cu transparența sau cu standardele europene”, a declarat Găgăuz, conform unimedia.info.

În opinia sa, dificultățile întâmpinate în organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară au fost generate de către CEC, care a elaborat o nouă versiune a Codului Electoral. „Comisia a ignorat în mod conștient contradicțiile dintre noul cod și legislația Găgăuziei, deși reprezentanții autonomiei au avertizat asupra consecințelor. Despre riscuri am discutat eu și alți deputați din legislatura anterioară. Atunci a fost creat mecanismul unui viitor conflict, iar acum Găgăuziei i se propune să facă 'concesii'”, a adăugat politicianul.

Fostul deputat susține că compromisurile sunt posibile atunci când părțile caută împreună soluții. „În acest caz, autoritățile centrale au generat mai întâi criza, iar acum încearcă să o folosească pentru a limita atribuțiile autonomiei. Mai mult, astfel de decizii nu sunt în competența CEC, ci în competența organelor legislative din Chișinău și Comrat. Totuși, așteptăm publicarea proiectului. Nu este exclus ca acesta să nu fie singurul surpriză neplăcută”, a concluzionat Găgăuz.