Șoferii și persoanele prejudiciate în accidente rutiere ar putea fi protejați de consecințele falimentului unei companii de asigurări, după ce Banca Națională a Moldovei a elaborat un proiect de lege cu privire la crearea Fondului de Garantare în Asigurări (FGA).
Potrivit proiectului, fondul va avea rolul de a achita despăgubiri persoanelor afectate în accidente rutiere atunci când asigurătorul RCA responsabil intră în insolvabilitate sau lichidare. Astfel, persoanele păgubite nu vor mai fi obligate să aștepte ani de zile procedurile judiciare pentru a-și recupera banii.
Noul mecanism va fi administrat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, instituția care garantează deja depozitele bancare. În cazul falimentului unui asigurător RCA, fondul va prelua procesarea cererilor și plata despăgubirilor către persoanele afectate.
Pentru finanțarea sistemului, toate companiile care emit polițe RCA vor fi obligate să contribuie la fond. Proiectul prevede că nivelul contribuțiilor poate ajunge până la 10% din primele brute încasate din asigurările RCA. În plus, la lansarea fondului, asigurătorii vor achita o contribuție unică de 1% din volumul primelor RCA subscrise în anul precedent.
Un alt element este că, în cazul în care resursele fondului nu vor fi suficiente, acesta va putea contracta împrumuturi inclusiv de la Banca Națională a Moldovei, de la bănci comerciale sau de la organizații internaționale.
Proiectul stabilește și termene clare pentru examinarea solicitărilor. Fondul va trebui să decidă asupra unei cereri de despăgubire în cel mult trei luni de la prezentarea documentelor necesare, iar ulterior să efectueze plata în termenele prevăzute de lege.
Inițiativa face parte din procesul de armonizare a legislației Republicii Moldova cu normele Uniunii Europene și transpune prevederi ale Directivei europene privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Potrivit documentului, legea ar urma să intre în vigoare la 30 septembrie 2029.




