Serviciul Fiscal de Stat va putea face schimb automat de informații privind un număr mai mare de categorii de conturi financiare cu autoritățile fiscale din alte state, după ce Parlamentul a ratificat Amendamentul la Acordul multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare.
Potrivit autorităților, modificările sunt necesare pentru a adapta legislația la noile realități ale piețelor financiare și la riscurile fiscale generate inclusiv de activele digitale, cum ar fi criptomonedele.
Una dintre principalele noutăți prevede extinderea categoriilor de informații care vor putea fi schimbate automat între state. Astfel, în mecanismul de raportare vor fi incluse informații suplimentare despre titularii conturilor și despre conturile financiare raportabile.
Pentru implementarea noilor prevederi, Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de modificare a mai multor acte normative. Documentul stabilește noile categorii de date care vor fi schimbate între autoritățile competente din statele membre ale Forumului Global al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Totodată, proiectul clarifică faptul că transmiterea informațiilor de către societățile de monedă electronică către Serviciul Fiscal de Stat, în conformitate cu prevederile acordului internațional, nu va fi considerată o încălcare a secretului profesional.
Potrivit documentului, noile reguli de raportare și măsurile de precauție vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027. Entitățile vizate vor începe să aplice cerințele actualizate și să raporteze informațiile aferente începând cu anul 2028.
Republica Moldova este membră a Forumului Global al OCDE din anul 2016 și și-a asumat implementarea standardelor internaționale privind transparența fiscală și schimbul de informații. Acordul privind schimbul automat de informații despre conturile financiare a fost ratificat de Parlament în anul 2022.





