Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a sancționat, în luna mai, 640 de cazuri de activitate ilicită de întreprinzător, valoarea totală a amenzilor aplicate depășind 1,03 milioane de lei. Potrivit instituției, cele mai multe încălcări au fost depistate în comerțul cu bunuri, inclusiv prin intermediul platformelor online, în domeniul prestării serviciilor și în transportul de pasageri în regim taxi.
Conform legislației, persoanele care desfășoară activități economice fără a fi înregistrate legal riscă amenzi cuprinse între 1.500 și 4.500 de lei. În cazul constatării unor astfel de practici, inspectorii fiscali întocmesc procese-verbale de contravenție.
Fiscul atrage atenția că toate persoanele care obțin venituri din activități economice trebuie să își înregistreze legal afacerea și să respecte obligațiile fiscale. Instituția avertizează că desfășurarea activității în afara cadrului legal nu doar că atrage sancțiuni, dar poate afecta și accesul la anumite drepturi sociale, inclusiv la pensie și alte forme de protecție socială.
Autoritățile îi îndeamnă pe contribuabili să declare corect veniturile, să achite taxele la timp și să evite tranzacțiile nefiscalizate. De asemenea, consumatorii sunt încurajați să solicite bon fiscal pentru produsele și serviciile achiziționate.





