Consiliul Asociației „Forța Fermierilor” a anunțat posibilitatea organizării unui nou protest masiv al agricultorilor pe 24 iunie, dacă revendicările înaintate nu vor fi soluționate.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 16 iunie, unde membrii asociației au analizat stadiul îndeplinirii solicitărilor înaintate autorităților și situația din sectorul agrar. Potrivit acestora, în pofida promisiunilor făcute de Ministerul Agriculturii, până la 15 iunie nu a avut loc niciun dialog cu fermierii.

În urma discuțiilor, ținând cont de sugestiile fermierilor din diferite regiuni, Consiliul a decis unanim:

În acest context, fermierii amintesc că, pe 12 iunie, agricultori din mai multe raioane au ieșit deja la protest cu tehnică agricolă, însă acțiunea nu a generat o reacție din partea autorităților.

Solicitați de Realitatea pentru un comentariu, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare au precizat că:

„Pe dimensiunea noastră rămâne valabil ce am comunicat anterior, deja pe politica fiscală – ministerul Finanțelor”, susțin aceștia.

Amintim că anterior Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a declarat că respectă dreptul fermierilor de a protesta și susține că o parte dintre solicitările acestora sunt deja în proces de analiză sau implementare. Instituția precizează că subiectele ce țin de politica fiscală în agricultură, inclusiv cota TVA și compensarea accizei la motorină, sunt examinate de Ministerul Finanțelor în contextul politicii fiscale generale și al posibilităților bugetare ale statului.