Fermierii din raionul Fălești anunță un protest cu tehnică agricolă pentru ziua de vineri, 12 iunie. Aceștia afirmă că sunt nemulțumiți de politicile care, în opinia lor, afectează agricultorii și vor solicita autorităților măsuri concrete de sprijin pentru sectorul agricol.

Contactați de PRO TV, reprezentanții de la Ministerul Agriculturii ne-au comunicat că respectă dreptul fermierilor de a protesta, iar în legătură cu solicitările formulate de Asociație, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a organizat ședințe și discuții, în cadrul cărora au fost analizate solicitările și au fost prezentate măsurile aflate în implementare sau în pregătire pentru sprijinirea producătorilor agricoli.