O comediantă americană spune că, înainte să devină mamă, milita pentru toate cauzele despre care auzea, inclusiv pentru libertatea și emanciparea vulpilor sălbatice. Acum? „Dacă mă gândesc că o vulpe se apropie de copilul meu, pot vedea foarte clar cum sar pe ea, o omor și-mi fac căciulă din blana ei.” A râs sala. Am râs și eu, de partea cealaltă a ecranului, păstrându-mi totuși o doză sănătoasă de scepticism. Chiar devii un alt om când te faci părinte? Renunți la convingerile tale? Dacă da, la câte dintre ele? Aveam să aflu pe propria piele câțiva ani mai târziu, odată cu nașterea fiului meu.

Dintr-o feministă care era convinsă că nu există diferențe de gen la copii, iar creșele care acceptă copii de la două luni sunt cea mai bună invenție, că maternitatea nu ar trebui să-ți afecteze cariera dacă vrei asta cu adevărat, am devenit o femeie care privește lumea cu mai multă modestie și mai puține certitudini. De fapt, am devenit adepta feminismului maternal, un curent care pornește de la ideea că experiența maternității și a îngrijirii nu trebuie privită ca un obstacol în calea emancipării femeilor, ci ca o sursă de cunoaștere, competență și autoritate socială.

Pe scurt, dacă unele curente feministe au insistat că femeile trebuie să fie egale cu bărbații și că identitatea lor nu ar trebui redusă la rolul de mamă, feminismul maternal atrage atenția asupra faptului că experiența maternității are o valoare socială și politică proprie. El susține că maternitatea poate schimba profund felul în care înțelegem munca, economia, comunitatea, relațiile umane și chiar ideea de egalitate.

Nu spune că toate femeile trebuie să fie mame și nici că maternitatea este destinul femeii. Mai degrabă întreabă de ce munca de îngrijire este atât de puțin valorizată sau ce putem învăța despre societate din experiența maternității.

Am discutat cu cinci femei despre cum le-a schimbat experiența maternității și în ce fel le-a modelat convingeri noi.

Una dintre cele mai frecvente idei care apare în răspunsurile femeilor cu care am vorbit este că maternitatea nu le-a făcut să renunțe la feminism, ci să privească mai atent lucrurile pe care înainte le vedeau doar din teorie.

Anastasia Cruz, autoare și mamă a doi copii, spune că înainte privea feminismul în primul rând prin prisma egalității de șanse, a independenței economice și a accesului la oportunități. Credea puternic în ideea că rolurile de gen sunt, în principal, construcții sociale.

„Maternitatea mi-a nuanțat perspectiva. Astăzi cred mai degrabă că important nu este ca totul să fie împărțit perfect în fiecare moment, ci să fie echitabil pe termen lung. Sarcina, nașterea și alăptarea mi-au arătat că există și dimensiuni biologice și logistice care fac imposibilă o simetrie perfectă.”

Așa a răspuns și Ana-Maria Pîslari, antreprenoare și mamă a unei fetițe de un an.

„Credeam că totul este o alegere. Doar că biologia nu ai cum să o schimbi. Și asta nu e slăbiciune, e pur și simplu ceva pentru care nu te pregătește nimeni, nici feminismul, nici maternitatea idealizată”, spune Ana-Maria.

După ce a devenit mamă, spune Anastasia, a înțeles cât discuțiile despre egalitate nu ar trebui să se limiteze la carieră, salarii și reprezentare. „Am înțeles că inegalitatea este uneori naturală și mult mai concretă: cine se trezește noaptea pentru a alăpta, cine suportă efectele fizice ale sarcinii și ale recuperării. Da, chiar și atunci când sarcina a fost o alegere personală, da, chiar și atunci când ai alături un partener implicat”, menționează ea.

„Acum, succesul meu profesional nu mai e doar despre avansare și performanță, ci și despre sustenabilitate și echilibru. Iar sacrificiul, când e moderat și asumat, nu îl mai văd automat ca pe ceva negativ sau incompatibil cu feminismul. Problema nu este existența sacrificiilor, ci distribuirea lor inechitabilă și lipsa recunoașterii lor”, adaugă ea.

Felicia Nedzelschi, comunicatoare și mama unui băiat de cinci ani, râde astăzi de unele dintre certitudinile pe care le avea înainte să nască. „Aveam convingerea absolută că aș putea să gestionez superb un copil și munca de acasă. Că nu e mare brânză să lucrezi puțin în timp ce bebe doarme”, spune ea.

Apoi a apărut un copil care nu putea fi culcat singur și care plângea de fiecare dată când nu era lângă mama lui. „Munca de acasă a devenit o noțiune de tot râsul”, râde Felicia.

Și Ana-Maria recunoaște că înainte judeca uneori mamele care spuneau că nu pot participa la anumite activități fiindcă trebuie să stea cu copilul. „În 2023 organizam maratoane în social media și când mamele erau indisponibile la ora 20 mă gândeam: oare nu pot să lase copilul o oră cu soțul?”

Astăzi are o fetiță care trece prin anxietatea de separare și spune că a înțeles cât de puțin știa despre atașament, somn și nevoile reale ale copiilor mici. „Brațele mamei sunt o lume întreagă până la o anumită vârstă”, adaugă Ana-Maria.

Una dintre surprizele maternității, spune Felicia, e felul în care e construit sistemul.

„Pe lângă drepturi egale și un parteneriat care să funcționeze just pentru ambii, pentru mine era tare importantă independența financiară”, povestește ea. „După ce am născut și am ajuns în concediu de îngrijire a copilului, am înțeles cât de aiurea e construit sistemul nostru de indemnizații atunci când lucrezi pe contracte specifice, iar cotizația ta în sistemul de asigurări sociale ajunge să-ți ofere o indemnizație de creștere a copilului absolut amuzantă. M-am trezit dependentă de venitul soțului meu și mă stresam foarte mult că nu aveam o sumă de bani din care să iau tot ce mi-ar trece prin cap, pentru mine și pentru copil.”

Felicia spune că, dacă ar rescrie experiența, și-ar analiza mai atent opțiunile financiare, salariul, angajatorul și și-ar crea o pernă de siguranță ca să dilueze această vulnerabilitate.

„Brusc, dintr-o carieră și un venit, nu doar că te catapultezi într-o perioadă super vulnerabilă, haotică hormonal, ci și vulnerabilă financiar. E greu ca feministă să te apropii de partenerul tău și să-i spui «am nevoie de niște bani». Și nu pentru că soțul meu nu mi-ar fi oferit această siguranță, ci pentru că, în sufletul meu, asta era dificil, un pic josnic față de toate reușitele mele. Și asta e vina unui sistem defect”, completează ea.

Alina Cebotari, activistă și mama unei fetițe de un an, își amintește că era convinsă că va externaliza mare parte din munca de îngrijire pentru a-și păstra autonomia și libertatea. „Judecam, undeva adânc, mamele care se dedicau totalmente copiilor lor. Mă întrebam mereu de ce nu apelează la bone sau la creșe”, mărturisește ea.

Astăzi este chiar ea mama care și-a dedicat primul an și jumătate fiicei sale și care încearcă încă să înțeleagă unde se întâlnesc cariera și maternitatea. „Înțeleg acum că nu putem judeca experiențele altor femei dacă nu suntem în aceeași situație.”

Și Marina Chiru, jurnalistă și mama a două fetițe, spune că maternitatea i-a schimbat complet definiția feminismului. „Mult timp am crezut că maternitatea și feminismul nu sunt compatibile. Credeam că feminismul înseamnă exclusiv carieră, independență profesională și competiție pe picior de egalitate cu bărbații.” Astăzi spune că feminismul înseamnă tocmai posibilitatea de a alege. „Eu aleg acum să fiu acasă cu copiii mei și această alegere mă împlinește”, punctează Marina.

Alina adaugă că însăși posibilitatea de a alege e un privilegiu. „Înțeleg și recunosc că există un mare privilegiu în cazul meu. Pentru multe mame, aceasta nu e o alegere de valori și principii, ci o necesitate de viață. De aceea înțeleg, încă o dată, că nu putem judeca niciodată experiențele altora dacă nu suntem în aceeași situație”, adaugă ea.

Aproape toate femeile pe care le-am intervievat au vorbit despre încărcătura mentală.

Anastasia Cruz povestește că nu a existat un moment dramatic care să o facă să înțeleagă inegalitatea, ci acumularea unor situații banale. „Eu eram cea care știa programările medicale, mărimile hainelor, ce lipsește din frigider, cine trebuie să meargă la dentist, cine trebuie să facă cumpărăturile. Toate aceste lucruri erau în capul meu. Și, deși partenerul meu era implicat, eu eram cea care purta această povară mentală.”

Felicia adaugă că, deși partenerul ei este foarte implicat, ea se simte adesea responsabilă pentru tot ce ține de copil. „Îmi amintesc că, la un moment dat, am avut o discuție despre cine se ocupă de ce. El a spus că nu-i problemă să facă orice, dar eu am realizat că eu eram cea care mă ocupam de toate detaliile. Chiar și când el își asumă responsabilități, eu sunt cea care mă îngrijorez.”

Ana-Maria recunoaște că și-a dat seama că, deși partenerul ei este foarte implicat, ea se simte adesea responsabilă pentru tot ce ține de copil. „Îmi amintesc că, la un moment dat, am avut o discuție despre cine se ocupă de ce. El a spus că nu-i problemă să facă orice, dar eu am realizat că eu eram cea care mă ocupam de toate detaliile. Chiar și când el își asumă responsabilități, eu sunt cea care mă îngrijorez.”

Marina subliniază că, deși partenerul ei este foarte implicat, ea se simte adesea responsabilă pentru tot ce ține de copil. „Îmi amintesc că, la un moment dat, am avut o discuție despre cine se ocupă de ce. El a spus că nu-i problemă să facă orice, dar eu am realizat că eu eram cea care mă ocupam de toate detaliile. Chiar și când el își asumă responsabilități, eu sunt cea care mă îngrijorez.”

Aceste experiențe subliniază complexitatea maternității și impactul pe care îl are asupra percepției despre feminism și egalitate. Fiecare dintre aceste femei a învățat că maternitatea nu este doar o experiență personală, ci și una socială, care influențează modul în care percepem munca, responsabilitățile și valorile în societate.