O femeie din Cahul a fost condamnată la șapte ani de închisoare, pentru plănuirea exploatării sexuale în Turcia a unei mame, în 2006, a anunțat vineri, 3 iulie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Mai exact, potrivit Judecătoriei Chișinău, femeia care acum are vârsta de 44 de ani i-a propus mamei cu copil mic un loc de muncă la restaurantul prietenului ei turc, în Turcia, să spele vase, să facă curățenie și ocazional să mai și îngrijească de copilul dânsei.
În acest scop, aceasta i-a organizat perfectarea pașaportului, timp de o zi, și a adăpostit-o șapte zile într-un apartament din Chișinău, înainte de plecare spre Turcia, unde urma să fie instruită în domeniul prestării serviciilor sexuale.
„Aceasta a fost încuiată în apartament cu alte două fete, cu care era determinată să bea alcool și să fumeze, ca parte a muncii de prestare a serviciilor sexuale ce urma să aibă loc în Turcia. Asta în pofida faptului că a doua zi după sosire, tânăra mamă a întrebat-o pe femeia inculpată dacă într-adevăr e vorba de muncă decentă în restaurant, iar aceasta i-a reconfirmat.
Totuși, victima a intuit faptul că promisiunea este falsă, atunci când le-a auzit pe celelalte două fete discutând despre bărbați și sex”, a scris PCCOCS.
Prin urmare, victima și-a contactat fosta cumnată. Acestea și-au dat întâlnire în preajma centrului comercial UNIC din capitală, sub pretextul primirii de la fosta cumnată a unor haine pentru copilul ei.
Deși la întâlnire aceasta era însoțită de colegele de apartament, cu scopul ca să o supravegheze, victima a prins momentul oportun și a fugit de la fața locului cu fosta cumnată, la care s-a refugiat și a depus plângere la autorități.
Potrivit PCCOCS, inculpata nu a fost în R. Moldova o perioadă mai lungă de timp, aceasta a fost anunțată în căutare și investigată penal la revenirea în țară, ceea ce a rezultat în trimiterea dosarului penal în judecată, în 2023, atunci când învinuita revenise în țară.
„Deși examinarea cauzei în judecată a avut loc în lipsa acesteia, au fost cercetate declarațiile acesteia anterioare acordate procurorilor PCCOCS, precum și alte probe, inclusiv depozițiile martorilor, ceea ce a dus la condamnarea ei la șapte ani închisoare, cu asigurarea prezumției nevinovăției până la rămânerea definitivă a sentinței, potrivit legii”, a precizat PCCOCS.





