Dacă ești elev în clasa a IX-a și nu ai reușit să promovezi un examen sau mai multe, mai ai două oportunități – două sesiuni suplimentare. Prima sesiune va avea loc la mijlocul lunii iulie, iar a doua – în luna august.

Testările din prima sesiune suplimentară se vor desfășura în perioada 7-10 iulie și vor începe la ora 9:00, indiferent de disciplină, instituția de învățământ sau centrul de examene.

Orarul examenelor din prima sesiune suplimentară este următorul: # istoria românilor și universală – 7 iulie; # matematica – 8 iulie; # limba de instruire – 9 iulie; # limba și literatura română (elevi alolingvi) – 10 iulie.

Rezultatele vor fi anunțate pe 20 iulie, zi în care vei putea depune și o cerere de contestație, dacă va fi necesar. Certificatele de absolvire vor fi eliberate în perioada 27-30 iulie.