În perioada 22–28 iunie 2026, echipele de asistență medicală urgentă au intervenit în 19 cazuri provocate de temperaturile ridicate, anunță Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Dintre acestea, 13 persoane au suferit insolații, iar alte șase au prezentat sincope, transmite noi.md. Potrivit instituției, printre pacienți s-au numărat și trei minori. Vârsta pacienților a fost cuprinsă între 12 și 82 ani. Totodată, 10 dintre persoanele asistate au fost bărbați, iar nouă femei. În urma evaluării medicale efectuate de echipele de urgență, tuturor le-a fost stabilit diagnosticul prezumtiv de „Insolație de gradul I–II”. Zece pacienți au fost transportați la spitalele din țară pentru investigații suplimentare și tratament.
Medicii atenționează că insolația reprezintă o urgență medicală, iar recunoașterea rapidă a simptomelor poate reduce riscul complicațiilor severe. Printre semnele de alarmă se numără temperatura corpului de peste 40°C, durerile intense de cap, amețelile, greața, vărsăturile, confuzia, respirația rapidă și pierderea cunoștinței. În astfel de situații, persoana trebuie mutată într-un loc răcoros, hidratată și răcită, iar dacă simptomele persistă sau starea este gravă, trebuie solicitată ambulanța prin Serviciul 112.
În contextul avertizărilor de caniculă, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească recomandă consumul a cel puțin 2–3 litri de lichide pe zi, evitarea expunerii directe la soare între orele 11:00 și 16:00, purtarea hainelor lejere și a pălăriilor, limitarea efortului fizic intens și evitarea băuturilor alcoolice sau a celor cu un conținut ridicat de cofeină. O atenție sporită trebuie acordată copiilor, vârstnicilor, femeilor însărcinate și persoanelor cu boli cronice, considerate cele mai expuse riscului de complicații în timpul temperaturilor extreme.





