Pentru portul cu un singur punct de încărcare activ, orice întârziere prelungită a unei nave afectează direct fluxul logistic, implicând transportatorii, operatorii economici, exportatorii și importatorii, conform Asociației Exportatorilor de Cereale Agrocereale, transmite logos-pres.md. Consequentele s-au resimțit imediat asupra activității portului și asupra întregii lanțuri de aprovizionare a mărfurilor. Potrivit estimărilor operatorilor de pe piață, la intrarea în port s-au format coloane de peste două sute de camioane. Aceasta înseamnă costuri suplimentare din cauza timpului de așteptare, estimate la aproximativ 50 de euro pe zi pentru fiecare vehicul. Desigur, apar și probleme din cauza întârzierii în îndeplinirea contractelor și a planificării transporturilor de mărfuri. În paralel, au crescut și alte costuri logistice, inclusiv din cauza creșterii tarifelor de transport. Primul caz de întârziere a navei a avut loc pe 26 mai 2026. Situația s-a rezolvat după ce „nava a fost mutată la mila 72 pentru a remedia deficiențele identificate și a oferi garanțiile necesare din partea proprietarului navei și a agentului portuar”, subliniază Agrocereale. Al doilea caz a avut loc la începutul lunii iunie. Deși intenția navei de a intra în port a fost anunțată din timp, procedurile de control s-au prelungit, finalizându-se cu întocmirea unui raport de control și emiterea unui proces-verbal de reținere. Deficiențele identificate au vizat documentația de bord, organizarea muncii și odihnei echipajului, precum și echipamentele tehnice și de prevenire a incendiilor. Unele dintre deficiențele identificate au fost contestate de reprezentanții navei și ai agentului portuar. „Reprezentanții comunității de afaceri nu contestă necesitatea controlului de stat, precum și obligația autorităților de a asigura respectarea standardelor de siguranță în navigație, protecția împotriva incendiilor și siguranța operațională. Îngrijorarea operatorilor economici este legată de durata procedurilor, lipsa de previzibilitate și capacitatea limitată a portului. În opinia brokerilor maritimi, a proprietarilor de nave și a agenților portuari, unele proceduri aplicate în cadrul controlului conduc la perioade suplimentare de așteptare și costuri logistice, care afectează competitivitatea portului. În același timp, reprezentanții mediului de afaceri subliniază necesitatea armonizării continue a metodelor de control cu cele aplicate în porturile din regiune și în spațiul european, pentru a asigura un echilibru între cerințele de siguranță și eficiența operațională”, consideră reprezentanții asociației de profil. Care ar putea fi consecințele? Efectele sunt deja vizibile pe piață. Anumiți operatori maritimi și comercianți evaluează posibilitatea de a apela la serviciile porturilor Galați și Reni. Pe termen mediu, astfel de redirecționări ar putea conduce la o scădere a volumelor de transport prin portul Giurgiulești. Aceasta ar însemna o scădere a veniturilor infrastructurii portuare naționale și o creștere a costurilor logistice pentru comercianții moldoveni. În cele din urmă, aceste costuri se reflectă în prețurile bunurilor din interiorul Moldovei. În acest context, asociația Agrocereale solicită convocarea unei ședințe de lucru cu participarea Agenției Maritime a RM, administrației portului, agenților portuari, transportatorilor și altor organizații specializate pentru a analiza situația și a determina soluții operative.