Președintele PSRM, Igor Dodon, afirmă că 'prima piesă grea a unui domino-caracatiță, numit Guvernarea PAS, a căzut'. Această reacție a venit după ce, pe 3 iulie, premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia.
'Demnitarul, domnul Alexandru Munteanu, a părăsit la timp o corabie care s-a dovedit a fi putredă. A luat o decizie corectă. A înțeles că nu are cu cine colabora. Acesta este abia începutul sfârșitului celei mai cinice, ipocrite și corupte guvernări din istoria țării. Societatea așteaptă și cere alegeri anticipate. Să fie anticipate!', a mai scris Dodon pe rețelele de socializare.
Premierul Alexandru Munteanu a demisionat vineri, 3 iulie. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook.
'Azi îmi închei mandatul de prim-ministru. Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine', a scris premierul.
CITEȘTE ȘI: Ceban, după demisia premierului: 'Toată guvernarea PAS și Maia Sandu trebuie să își dea demisia'.





