Dumitru Vangheli, directorul Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, care a inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat funcția în urma unui concurs organizat de Agenția Proprietății Publice (APP) în 2025, a fost suspendat din funcție în urma anchetei ZdG, a anunțat vineri, 18 iunie, APP.

„Agenția Proprietății Publice s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la legalitatea și autenticitatea actelor depuse în dosarul de concurs al directorului Î.S. „MoldATSA”, Dumitru Vangheli, precum și la alte aspecte care vizează activitatea managerială în cadrul întreprinderii”, a scris Agenția.

Vangheli a indicat în documentul publicat pe site-urile unor instituții publice că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada, iar imediat după aceasta a muncit timp de doi ani în calitate de pilot pe avioane de linie la Air Canada, una dintre cele mai mari companii aviatice din lume.