Datoria de stat a Republicii Moldova a ajuns la 143,09 miliarde de lei la sfârșitul lunii mai 2026, cu peste 10,3 miliarde de lei mai mult decât la sfârșitul anului trecut. Datele Ministerului Finanțelor arată însă că nu doar volumul datoriei crește, ci și riscurile asociate administrării acesteia.
Potrivit datelor publicate, două dintre limitele de risc stabilite chiar de Guvern prin Programul „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2026–2028)” au fost deja depășite.
Astfel, ponderea datoriei cu rată variabilă a dobânzii a ajuns la 61,1%, peste plafonul maxim de 60% stabilit de autorități. Totodată, 95,8% din valorile mobiliare de stat aflate în circulație pe piața internă ajung la scadență în decurs de un an, peste limita de 90% prevăzută în programul de administrare a datoriei.
În schimb, alți indicatori rămân în limitele asumate. Ponderea datoriei scadente într-un an este de 34,4%, sub plafonul de 35%, iar maturitatea medie a datoriei de stat este de 7,2 ani, peste pragul minim de șase ani.
Structura datoriei arată că 59,6% reprezintă datorie externă, iar 40,4% datorie internă. La sfârșitul lunii mai, datoria de stat reprezenta aproximativ 37% din PIB-ul prognozat pentru anul 2026.
Datele mai relevă și o creștere a costurilor de deservire a datoriei. În primele cinci luni ale anului, statul a achitat 1,72 miliarde de lei pentru serviciul datoriei interne și 705 milioane de lei pentru cea externă, în total peste 2,42 miliarde de lei.
În același timp, structura datoriei externe continuă să se modifice. Pentru prima dată, ponderea împrumuturilor cu dobândă flotantă a ajuns la 51,9% și au depășit-o pe cea a împrumuturilor cu dobândă fixă, care a coborât la 48,1%, ceea ce expune bugetul într-o măsură mai mare la eventuale creșteri ale ratelor internaționale ale dobânzilor.
Datele Ministerului Finanțelor mai arată că aproape 90% din datoria externă este contractată de la creditori multilaterali, iar principalii finanțatori sunt Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și Banca Europeană de Investiții.





