Armata daneză va desfășura în toamna anului 2026 un batalion format din 850 de soldați în Letonia, stat membru al NATO, preluând misiunea de la un contingent suedez care era staționat în regiune. Anunțul a fost făcut miercuri de către ministrul danez al Apărării, Jeppe Bruus, conform Reuters.

„Este important să ne jucăm rolul în descurajarea Rusiei. Toată lumea poate vedea cum evoluează situația, iar aceasta este, evident, o chestiune serioasă”, a declarat Bruus reporterilor după ce a ținut o ședință cu ușile închise în fața parlamentarilor danezi.

Europa își asumă o responsabilitate mai mare pentru propria securitate, în contextul criticilor aduse de președintele SUA, Donald Trump, care a acuzat recent statele membre europene ale NATO de lipsă de sprijin în războiul cu Iranul și a anunțat o reducere a efectivelor militare din Germania.

Din anul 2024, Danemarca a trimis în fiecare an în țările baltice un batalion format din 700 până la 1200 de soldați pentru o perioadă de patru până la șase luni, notează G4Media.

Următorul batalion, care se va integra în brigada multinațională condusă de Canada, va fi staționat în Letonia ca punct de plecare, dar poate participa și la exerciții în celelalte țări baltice, a declarat Ministerul danez al Apărării într-un comunicat.

Danemarca a decis, de asemenea, să trimită o unitate de deminare maritimă ce poate fi folosită în situații de criză sau tensionate și pentru a supraveghea și proteja infrastructura critică.