Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, susține că schema prin care mai mulți elevi și studenți din Moldova ar fi obținut ilegal certificatele internaționale Certiport, care urmau să le asigure cu nota „10” din oficiu la examenul de bacalaureat la informatică, i-a surprins inclusiv pe reprezentanții companiei internaționale. Oficialul a precizat că deține mai multe informații despre caz, însă nu le poate face publice deocamdată, menționând că după acest caz vor urma mai multe schimbări la nivel național și chiar internațional.
„Ingeniozitatea persoanelor implicate în vinderea testelor i-a mirat până și reprezentanții Certiport din New York”, a declarat Dan Perciun, adăugând că Certiport activează în aproximativ 50 de țări, însă „n-a mai întâlnit până acum atâta inventivitate în a încerca să fraudeze examenele”.
În urma acestui caz compania internațională a decis să reducă numărul centrelor acreditate pentru susținerea examenelor Certiport din Republica Moldova de la 18 la cinci. „Vor rămâne doar centrele în care există un nivel ridicat de încredere în persoanele responsabile de organizarea testelor”, spune ministrul.
Decizia a fost luată după un audit și o vizită efectuată de reprezentanții companiei în Republica Moldova.
Totodată, vor fi introduse măsuri suplimentare de securitate, iar baza de întrebări va fi extinsă de la aproximativ 1.000 la 3.000 de itemi. Ministrul a explicat că actuala bază ar fi fost compromisă după ce întrebările ar fi fost filmate de compania din Republica Moldova.
Suplimentar, nu va fi doar un test grilă cum era până acum. Vă dați seama, ceea ce s-a întâmplat în Moldova schimbă examenul Certiport la nivel global. Vor avea nemijlocit și sarcina de a scrie cod.
Ministerul Educației și Cercetării intenționează, totodată, să majoreze punctajul minim necesar pentru ca un certificat Certiport să ofere nota „10” din oficiu la bacalaureat. Dacă până acum era suficient un scor de 700 de puncte din 1.000, pragul ar putea fi ridicat la 800 sau chiar 900 de puncte.
Nu vrem să dispară această opțiune din cauza unor agenți economici care au încercat să facă bani pe examenul de bac. Sper să poarte toată responsabilitatea în fața instanței.
Până în prezent, Ministerul Educației și Cercetării a anulat 15 certificate Certiport obținute fraudulos. „Ne mai vine o listă de la CNA și am putea să mai anulăm”, a adăugat Dan Perciun.
Mai mulți elevi și studenți sunt suspectați că au obținut, contra cost, certificate internaționale Certiport, care le-au asigurat nota „10” din oficiu la examenul de bacalaureat la informatică. Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară acțiuni de urmărire penală în acest dosar.
Potrivit anchetei, în perioada martie-aprilie 2026, un profesor implicat în organizarea examenelor, împreună cu alte persoane, ar fi primit între 3.500 și 12.000 de lei de la elevi și studenți pentru a le garanta promovarea testelor și obținerea certificatelor.
Anchetatorii au identificat 15 elevi și studenți care ar fi beneficiat de această schemă. Aceștia sunt suspectați că au obținut certificatele prin încălcarea procedurilor legale și le-au folosit ulterior pentru a fi scutiți de examenul de bacalaureat la informatică.
Amintim că în acest an un număr record de 1.136 de elevi au obținut nota 10 din oficiu la examenul de bacalaureat la informatică.





