Concursul pentru repartizarea cadrelor didactice a fost anunțat de către Ministerul Educației. Cele mai multe poziții disponibile sunt la Chișinău, iar cele mai puține – la Dondușeni.

În Capitală sunt 412 locuri libere, urmează Cimișlia cu 86 de posturi disponibile, Găgăuzia – 84 și Anenii Noi – 80. Pe de altă parte, cele mai puține funcții sunt la Dondușeni – 4 la număr.

Cele mai multe funcții sunt disponibile în licee, gimnazii și instituții de educație timpurie. Dintre pozițiile vacante, cele mai multe sunt pentru educatori, profesori de matematică, fizică și limbă română.

La concursul de repartizare pot participa persoane de până la 35 de ani, care dețin studii corespunzătoare, inclusiv absolvenți de colegiu, universitate sau masterand, chiar dacă au obținut diploma anterior sau peste hotare.

Indemnizațiile pentru tineri vor fi acordate specialiștilor repartizați în funcțiile vacante, în funcție de studiile pe care le au, dacă vor activa în mediul urban sau rural și va varia, dacă disciplina predată este deficitară – chimie, fizică, matematică, informatică sau limbă română în școlile cu predare în rusă.

Pentru înscriere la concurs, profesorii trebuie să completeze un formular online, în care se vor preciza datele personale și o declarație că persoana este cadru didactic debutant. Dosarele vor fi prelucrate în perioada 1-15 iulie, iar Ministerul Educației va anunța rezultatele pe 20 iulie.