Ministrul finanțelor, Adrian Găvriță, a declarat: „Nu știu dacă va fi introdus un nou program și un nou mecanism de compensații. Vom face tot posibilul pentru a reduce costul total al creditelor, însă la compensația directă sau la rambursarea de către stat a unei părți din datoria principală sau a creditului pentru cetățeni trebuie să ne apropiem cu foarte multă prudență”, a afirmat ministrul, conform bani.md.

Potrivit lui Găvriță, intervenția directă a statului în plata parțială a creditelor ipotecare poate conduce la efecte nedorite pe piața imobiliară. „Această măsură ar putea din nou să conducă la distorsiuni pe piață, să crească semnificativ sau să influențeze creșterea prețurilor la locuințe, deoarece, în final, cheltuielile sunt suportate de stat”, a explicat oficialul.

Ministrul a subliniat, de asemenea, că mecanismul actual necesită o revizuire din perspectiva echității, deoarece nu toate familiile au primit același sprijin. „Este nedrept față de familiile care deja au primit compensații și față de cele care încă așteaptă. Participanții la primele trei etape ale programului nu au primit toți sprijin. La diferite etape au existat niveluri diferite de compensații și mecanisme diferite”, a menționat Găvriță.

Șeful Ministerului Finanțelor a adăugat că orice decizie privind acordarea compensațiilor trebuie să fie justificată economic. „Trebuie să ne amintim că, pe de o parte, ajutăm oamenii, iar pe de altă parte, acești bani provin din bugetul de stat, iar eficiența utilizării lor trebuie să fie maximă. Dacă oferim compensații, trebuie să putem justifica acest lucru cu cifre”, a concluzionat ministrul.

Programul „Primul acasă” a fost suspendat la începutul lunii aprilie, după ce statul a epuizat complet bugetul de 150 de milioane de lei destinat acordării garanțiilor de stat participanților la program. În plus, începând cu 1 iulie, indicele de bază utilizat pentru calcularea ratelor dobânzilor la creditele acordate în cadrul programului „Primul acasă”, precum și la unele credite cu dobândă variabilă, va crește de la 5,57% la 5,66%.