În timpul întâlnirii, oficialii au discutat despre evoluția procesului de negociere și prioritățile pentru perioada următoare, având în vedere parcursul european al Republicii Moldova. Negocierile au abordat, de asemenea, experiența Slovaciei în întărirea instituțiilor, atragerea de investiții și implementarea reformelor esențiale pentru aderarea la Uniunea Europeană, conform informațiilor transmise de moldpres.md.

"Este important să discutăm în Chișinău cu ministrul afacerilor externe și europene al Slovaciei, Juraj Blanár, despre stadiul actual al procesului de negociere și obiectivele pentru perioada următoare. De asemenea, am discutat despre lecțiile pe care le putem învăța din experiența colegilor din Bratislava în consolidarea instituțiilor și promovarea reformelor", a declarat Cristina Gerasimov.

Vicepremierul a mulțumit autorităților slovace pentru colaborarea și sprijinul oferit Moldovei pe drumul său european.