Bazinul de înot al Universității de Stat din Moldova a fost redeschis marți, 16 iunie, după doi ani de lucrări de renovare și modernizare, investiția totală ridicându-se la aproximativ 18 milioane de lei, anunță Ministerul Educației. Obiectivul, amplasat în centrul municipiului Chișinău, va putea fi utilizat de studenți, sportivi, dar și de publicul larg începând cu 25 iunie.
Potrivit autorităților, Ministerul Educației și Cercetării a alocat 16,5 milioane de lei pentru reabilitarea complexului, iar restul fondurilor au fost acoperite de universitate. Lucrările au vizat atât bazinul propriu-zis, cât și spațiile interioare, vestiarele, dușurile, sistemele de filtrare și încălzire, precum și reabilitarea fațadei și a zonelor adiacente.
„Investițiile în infrastructura educațională și sportivă sunt investiții în oameni. Astăzi redăm comunității universitare și sportive un obiectiv important, amplasat în centrul Chișinăului și utilizat de generații de studenți și sportivi. Complexul aparține Institutului de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Stat din Moldova și are un rol esențial în pregătirea viitorilor profesori de educație fizică, antrenori și sportivi de performanță. Modernizarea bazinului face parte din procesul mai amplu de dezvoltare a infrastructurii universitare și de consolidare a capacităților USM”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Bazinul dispune de șase piste de înot și are dimensiuni de 25 pe 16 metri, fiind adaptat cerințelor actuale pentru pregătirea sportivilor și organizarea competițiilor. Autoritățile susțin că modernizarea va permite desfășurarea în condiții mai bune a activităților didactice și a antrenamentelor, dar și găzduirea unor concursuri la nivel național și regional.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că investițiile în infrastructura educațională și sportivă contribuie la formarea viitorilor specialiști și la consolidarea capacităților instituțiilor de învățământ.
Complexul sportiv are o istorie de peste un secol, fiind construit în 1901 și adaptat ulterior pentru activități educaționale și sportive, devenind unul dintre principalele centre de pregătire în domeniul natației din Republica Moldova.
Amintim că la începutul acestui an Ministerul Educației anunța că în urma unui audit a identificat că Palatul Sportului al Universității de Stat din Moldova a pierdut aproximativ 3,5 milioane de lei în anul 2024, din cauza unor probleme grave în gestionarea banilor.





