Un bărbat a fost salvat de la înec din lacul din parcul Valea Trandafirilor.
Potrivit IGSU, acesta se afla într-o barcă împreună cu un prieten și consumau alcool. Din cauza nerespectării regulilor de siguranță, unul dintre ei a căzut în apă.
Din fericire, a fost doar un exercițiu demonstrativ organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul unei campanii de prevenire a înecului în sezonul estival.
De la începutul verii, două persoane și-au pierdut viața în urma înecului.




