Ministerul Energiei și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), parte a Grupului Băncii Mondiale, au semnat un acord de grant pentru acordarea unei finanțări nerambursabile de până la 1,7 milioane de dolari SUA pentru pregătirea proiectului de construcție a unor noi capacități eficiente de producere a energiei termice și electrice pentru SA „Termoelectrica”, scrie moldpres.md.

Sprijinul este acordat prin intermediul Facilității de grant pentru pregătirea proiectelor și va finanța elaborarea documentației tehnice, studiilor de specialitate, evaluărilor de mediu și sociale, precum și alte activități necesare pregătirii investiției strategice incluse în programul „Resilient, Efficient, Secure Combined Heat and Power Program (RESHAPE-Moldova)”.

Documentul are la bază concluziile studiului de fezabilitate elaborat în cadrul celui de-al doilea Proiect de Îmbunătățire a Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (PIESACET-2), finanțat de Banca Mondială. Acesta recomandă dezvoltarea unei noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență, cu ciclu combinat, care va contribui la modernizarea infrastructurii energetice a municipiului Chișinău și la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova.

Construcția unei noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență cu o capacitate electrică de aproximativ 250 MW și o capacitate termică de aproximativ 180 MW va permite producerea simultană a energiei electrice și termice cu un consum mai redus de combustibil comparativ cu tehnologiile convenționale, ceea ce va conduce la reducerea costurilor de producere a energiei și la utilizarea mai eficientă a resurselor energetice.

Noua investiție va crea premisele pentru înlocuirea treptată a unor capacități de producere învechite, creșterea eficienței energetice, reducerea consumului de combustibil și diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată, proiectul va facilita integrarea surselor regenerabile de energie și va contribui la dezvoltarea unui sistem energetic mai rezilient și mai flexibil.

Implementarea grantului va fi asigurată prin intermediul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), în cooperare cu S.A. „Termoelectrica” și Banca Mondială.

Grantul este nerambursabil și nu generează obligații de rambursare pentru Republica Moldova. Fondurile vor fi utilizate pentru pregătirea proiectului investițional, iar activitățile finanțate urmează să fie implementate până la sfârșitul anului 2027.